Home În Lume Fotbalul italian, acuzat de lipsa de fair-play financiar

Fotbalul italian, acuzat de lipsa de fair-play financiar

DISTRIBUIŢI


Comisia Europeana condusa de Romano Prodi, exponentul stangii italiene, acuza fotbalul italian de lipsa de fair-play financiar. Tinta este si de aceasta data tot guvernul coalitiei de dreapta al lui Silvio Berlusconi, care a trecut anul trecut prin parlament o lege care permite cluburilor o contabilitate complicata, care poate masca pierderile financiare. Ironia sortii face ca familia premierului Berlusconi sa fie si proprietara celui mai puternic club de fotbal din Peninsula, AC Milan, iar presedintele federatiei de fotbal, Adriano Galliani, unul dintre promotorii legii, sa fie si directorul executiv al aceluiasi club.

Desi legea actioneaza de aproape un an, intamplarea face ca afacerile din fotbal sa se amestece din nou cu politica. Pe fondul atacurilor declansate de exponenti ai coalitiei de dreapta, controlata de Berlusconi, la adresa presedintelui executivului UE, Romano Prodi – care a lansat un manifest politic al stangii italiene in perspectiva alegerilor europene de anul viitor -, comisarul european pe probleme de concurenta, Mario Monti, un italian coechipier politic al lui Prodi, a iesit la rampa. El a acuzat faptul ca legea italiana incalca regulile si principiile contabilitatii europene. Conform acesteia, daca un club pierde o anumita suma de bani de pe urma tranzactionarii unui jucator, are dreptul sa o treaca in contabilitate defalcat, pe 10 ani. Legile europene spun ca, dimpotriva, pierderile trebuie sa fie imediat inregistrate, ceea ce sporeste din partea Bruxelles-ului acuzatiile de concurenta neloiala la adresa cluburilor de fotbal. Comisia Europeana a dat termen de o luna guvernului italian pentru a veni cu o solutie. In caz contrar, cazul ar putea ajunge pe bancile justitiei europene, ceea ce ar amana cel putin cu un an decizia imperativa de modificare a legii. La momentul adoptarii ei, legea s-a dorit un fel de replica juridica la o alta lege perceputa ca dezavantajand cluburile, obligandu-le sa gaseasca noi surse de finantare daca datoriile depasesc un sfert din capitalul social. Expertii spun insa ca legea criticata de Bruxelles nu face decat sa contribuie la acoperirea pierderilor care au alte cauze, si anume salariile mari ale jucatorilor si veniturile mai mici decat cele previzionate pe termen mediu din publicitate si drepturile de difuzare. Fara legea in discutie, spun altii, unele cluburi ar fi fost obligate sa inregistreze oficial pierderi imense si, pe cale de consecinta, ar fi fost obligate fie sa gaseasca finantare suplimentara, fie sa se declare in faliment. Aceeasi ironie a sortii face ca cine ameninta in vreun fel sau altul stabilitatea campionatului italian de fotbal sa fie trecut pe lista neagra de catre electoratul de sex masculin, ceea ce nu este foarte in avantajul lui Romano Prodi.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.