Economia germana a iesit din recesiune, in trimestrul al treilea inregistrand o crestere de 0,2%, sustinuta de intensificarea activitatii de export, care a compensat cea mai mare scadere a consumului pe piata interna din ultimii 10 ani, transmite Reuters. Potrivit Biroului Federal de Statistica, Germania si-a majorat cu 3,2% exporturile din perioada mentionata, fata de trimestrul precedent, inregistrand cel mai mare salt dupa ultimele trei luni ale anului 2000, cand cresterea a fost de 5,1%. In acelasi timp, importurile s-au diminuat cu 1,9%. Datele privind activitatea interna sunt insa mai pesimiste, indicand ca cererea a scazut cu 1,6% – cel mai mare declin inregistrat din primul trimestru al anului 1993. Activitatea comerciala a celei mai mari economii din Europa a contribuit cu 1,8 puncte procentuale la cresterea economica, in timp ce diminuarea consumului intern a anulat 1,6 puncte procentuale.
-Anticipam ca exportul va ramane principalul motor de crestere economica a Germaniei in trimestrul actual si in primele trei luni din 2004. Intrebarea-cheie in acest moment este daca si consumul poate prelua in cele din urma acest rol-, a apreciat Martin Kachelriess, analist la HVB Group din Munchen. Germania a intrat in recesiune in ultimul trimestru al anului trecut, dar a reusit sa isi reia procesul de crestere, in contextul in care redresarea economiei mondiale a incurajat cererea internationala pentru produsele germane. Cancelarul Gerhard Schroeder a apreciat, ieri, ca -toti indicatorii dovedesc ca economia Germaniei a inceput sa isi revina-.
O serie de analisti considera ca incertitudinea privind diminuarea fiscalitatii ar fi putut afecta tendintele de consum. In pofida cresterii economice din trimestrul al treilea, Germania risca, pentru prima data din 1993, sa raporteze in acest an o scadere a PIB. Potrivit Biroului de Statistica, economia ar trebui sa obtina in ultimele trei luni ale anului un avans de 0,6%, comparativ cu trimestrul al treilea, pentru a evita un astfel de rezultat. Insa proportia estimata denota, in opinia unor analisti, prea mult optimism.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















