Patriarhul Moscovei si intregii Rusii, Aleksei al II-lea, nu are nimic impotriva unei intalniri cu Papa Ioan Paul al II-lea. Dar a subliniat ca o astfel de intrevedere trebuie sa -dea rezultate concrete-. De asemenea, seful Bisericii Ruse nu vede nici un impediment pe calea apropierii de bisericile ortodoxe straine. Declaratiile survin la scurt timp dupa primirea la Vatican de catre Suveranul Pontif a presedintelui Vladimir Putin, audienta de peste 45 de minute depasind cu mult spatiul specific unor astfel de actiuni.
-Intalnirea nu trebuie sa fie doar de dragul intalnirii, de dragul prezentarii ei pe micile ecrane ale televizoarelor. Ea trebuie sa marcheze inceputul unor noi relatii si sa elimine toate greutatile care stau, astazi, intre bisericile noastre-, a lansat Aleksei al II-lea. El a explicat ca, la finalul preconizatei intrevederi, -se impune adoptarea unui memorandum, care sa condamne prozelitismul, adica trecerea la catolicism a celor care s-au nascut si au crescut intr-un mediul ortodox-. In opinia sefului Bisericii Ruse, textul evocat ar trebui, in egala masura, sa specifice faptul ca -greco-catolicismul nu constituie o cale catre unitatea bisericii-.
Pana in prezent, Aleksei al II-lea a respins in repetate randuri posibilitatea unei intrevederi cu seful Bisericii Catolice, pronuntandu-se, de asemenea, impotriva unei vizite a Papei in Rusia. Spre deosebire de presedintele Putin care, inca de la instalarea la Kremlin, si-a exprimat dorinta ca Moscova sa-l aiba oaspete pe Suveranul Pontif. Pe fondul ultimei vizite intreprinse de Putin la Roma, deplasare consacrata summitului UE-Rusia, multi au asteptat ca seful statului rus sa profite de primirea la Vatican pentru a-l invita pe Papa la Moscova. Evenimentul nu s-a produs insa, gestul fiind, oricum, unul simbolic, deplasarea putandu-se organiza doar in baza unei invitatii lansate de Patriarhul Aleksei. Interesant ca seful Bisericii Ortodoxe Ruse nu a comentat intalnirea lui Putin cu Papa. In schimb, el a recunoscut, acum, ca Vaticanul a exercitat -o foarte puternica presiune- nu numai asupra Bisericii Ruse, dar si a reprezentantilor bisericilor altor tari, pentru ca intalnirea cu Suveranul Pontif sa aiba, totusi, loc. Dezvaluirea a fost facuta in contextul in care, la Moscova, pentru prima data in istorie, au sosit capii Bisericii Ortodoxe Ruse din strainatate. Impreuna cu Sinodul Patriarhiei Moscovei, ei au examinat caile de restabilire a unitatii bisericesti. Facand bilantul discutiilor, Aleksei a estimat ca, -in ziua de astazi nu mai exista acele obstacole capabile sa-i divizeze pe rusii care traiesc in Patria lor de cei care traiesc in afara granitelor ei-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















