Cadrele didactice au primit o nouă lovitură din partea Ministerului Finanțelor, după ce bugetul Educației a fost „tăiat“ cu 811 milioane de lei. Ieri, dascălii au fost puși într-o situație menită să-i revolte și mai mult. Mai exact, „finanțiștii“ i-au strâns cu ușa: „ori vă înghețăm salariile, ori trebuie să plece 20.000 dintre voi“. Toate acestea sub pretextul diminuării bugetului alocat Educației cu 811 milioane de lei. „Guvernul a stabilit să se facă o reducere cu 5% a personalului din învățământ, ceea ce înseamnă 20.000 de salariați, sau dacă nu, înghețarea salariilor în acest sector“, a declarat Aurel Cornea, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).
La rândul său, liderul Federației „Spiru Haret“, Marius Nistor, a afirmat, extrem de revoltat: „Nu mai avem tichete de vacanță, nu mai avem tichete-cadou, iar mărirea salarială de 33,64%, care trebuia pusă în aplicare de la 1 octombrie 2008, potrivit Legii 221, întârzie să apară. Prin Ordonanța 151 ni s-a promis că, începând cu 1 martie 2009, cadrele didactice vor beneficia de o mărire salarială degresivă: pentru început, o majorare de 22-23% pentru dascălii cu salarii de aproximativ șase milioane de lei și în procente mai mici pentru cadrele didactice cu salarii mai mari. Guvernul a aprobat Ordonanța 1 prin care această mărire era amânată pentru 1 aprilie 2009. Acum, prin Ordonanța 31 s-a decis ca această majorare degresivă să intre în vigoare începând cu 1 mai“. Pe de altă parte, Constantin Ciosu, liderul Federației Educației Naționale, a spus că nu este exclus să fie emise și alte ordonanțe care vor amâna în fiecare lună mărirea salariilor dascălilor: „Cu siguranță, în fiecare lună, guvernanții vor amâna majorarea salariilor. Mai mult decât atât, Ministerul Educației nu va mai avea bani pentru reforma în învățământ. Dacă vor fi dați afară 20.000 de oameni, nu vom mai avea suficiente cadre didactice care să predea“. În urmă cu câteva zile, la nivel național, a început referendumul pentru stabilirea acțiunilor de protest. Referendumul are loc în continuare. Spre exemplu, peste 80% dintre cele 6.300 de cadre didactice membre de sindicat din județul Hunedoara au semnat pentru declanșarea, în această lună, a unor acțiuni de protest. Liderii sindicali sunt așteptați în data de 13 aprilie la o întâlnire cu președintele Traian Băsescu. Ministerul Finanțelor, prin rectificarea negativă a bugetului Ministerului Educației, va bloca sistemul de învățământ. „Sistemul nu poate supraviețui în condițiile unei asemenea rectificări“, a declarat ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















