Alegeri locale, dar cruciale in Marea Britanie: electoratul insular s-a prezentat ieri la urne pentru a innoi aproape jumatate din consiliile municipale din Anglia, printre care si cel al Londrei. Un scrutin care se anunta delicat pentru premierul Tony Blair, in timp ce cota de popularitate a partidului sau laburist se afla la cel mai coborat nivel in sondaje.
Pe fondul scandalurilor in serie care au zguduit guvernul Blair, alegatorii au fost chemati sa aleaga un total de 4.360 de reprezentanti in 176 de consilii municipale si alte colectivitati locale. Ultimele sondaje acorda un avans de 9 procente partidului conservator, laburistii temandu-se ca vor pierde controlul a aproximativ 15 consilii, unde sunt astazi majoritari. La extrema dreapta a esichierului, Partidul national ar putea avea, la randul lui, castig de cauza, in timp Partidul liberal democrat, la centru. Daca in urma votului de ieri, raportul de forte se doveste mult prea defavorabil formatiunii lui Blair, apelurile la demisia premierului risca sa se multiplice in chiar interiorul partidului, deschizand, astfel, calea presupusului lui succesor, Gordon Brown, actual ministru de finante. Nu este, prin urmare, de mirare pozitia defensiva adoptata de Blair in cursul exercitarii dreptului lui electoral. Insotit de Cherie, el solicitat alegatorilor sa masoare in ansamblul lui bilantul activitatii sale, sa nu se limiteze doar la scandalurile recentele si la turbulentele care au afectat imaginea cabinetului sau. -Va cer un singur lucru. Priviti in urma cu 10 ani, inainte de venirea noastra la guvernare. Iar acum, nu este, oare, economia mai solida, nu sunt, oare, serviciile medicale mai bune, scolile noastre, mai bine echipate?- a lansat Blair.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















