Home Bref Izolatorul 13-15

Izolatorul 13-15

DISTRIBUIŢI

Declarația președintelui Băsescu (în Parlament) cu privire la evenimentele tragice de la Chișinău a fost făcută ca la carte: niciun aspect al relațiilor istorice și actuale nu a fost omis, niciun sprijin n-a fost neglijat, începând cu susținerea integrării Moldovei în UE și până la acordarea cetățeniei române sau reclamarea abuzurilor împotriva libertății de exprimare, de circulație și, mai ales, împotriva dreptului la viață liberă al tinerei generații de la Chișinău. Seara, la TVR, dl Băsescu (acuzat de întârziere) se întreba dacă n-a reacționat "prea devreme" întrucât "nu avem evaluarea integrală a evenimentelor". Dl Băsescu exagerează. Indiferent câte lucruri se vor mai afla, ele nu pot schimba sensul esențial al reprimării de la Chișinău. Și mai interesantă – chiar șocantă! – este "analiza personală" a președintelui: "Rusia n-are niciun amestec în ceea ce s-a întâmplat la Chișinău". Nu se știe dacă dl Băsescu scoate Rusia din cauză pentru a facilita reacția UE și SUA menajându-le relația specială cu Rusia – sau dacă are informații. Chiar și așa, Rusia n-avea nevoie să intervină direct la Chișinău întrucât Voronin are modelul comunist în sânge și știe și singur să-l aplice. Reacțiile celorlalți prezidențiabili din top (INSOMAR: Băsescu 42%, Geoană 19%, Antonescu 17%) au fost semnificative. Ai fi zis că tragedia tinerilor din Chișinău naște la București măcar o solidaritate de-o zi. Aș! Dl Geoană a constatat că "am trecut de la democrația vinului la democrația vitriolului". Penibil! Dar când schilodirea tinerilor în Izolatorul 13 din Chișinău seamănă atât de bine cu cea din 15 iunie de la Măgurele, probabil că democrația mineriadelor sună mult mai bine pentru dl Geoană. Prezidențiabilul Crin Antonescu n-a fost văzut la declarații în Parlament fiind mult prea ocupat cu propria absență – lucru demonstrat de precedentul său comentariu antiprezidențial: "este o bătaie de joc să te duci în fața profesorilor și să le povestești despre dosarele Năstase și despre moguli". Dacă nu era atât de aerian, dl Antonescu ar fi aflat că dl Băsescu a făcut declarațiile respective în fața presei. Nu-i vorbă că nici dl Băsescu n-a rezistat să nu-i întoarcă "vitriolul" dlui Geoană: "nu poate să se ducă la mama-soacră fără să mă înjure pe mine să-i arate că e bărbat". Felul în care-și arată bărbăția liderii noștri este mai mereu indecent. În schimb când e vorba să-și arate inteligența și bunul-simț devin extrem de pudici. Nu le arată nici morți.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.