Taranii din satele de la limita judetelor Cluj si Alba sunt pe picior de razboi. Ei ii acuza pe vanatori ca le-au impuscat cainii care le pazeau oile la stana. Oamenii se plang ca la stane au navalit lupii si ei nu pot face nimic pentru a-si pazi animalele. Vanatorii recunosc ca au impuscat caini, dar se justifica spunand ca i-au luat drept caini vagabonzi. Taranii au facut plangeri la politie si ii vor da in judecata pe vanatori.
Animalele de prada au dat iama in turme fara prea multe piedici, pentru ca stanele au ramas fara jumatate din cainii de paza. Acestia au fost impuscati de vanatori chiar sub nasul stapanilor. Dumitru Tont are 26 de ani, dar viata grea petrecuta pe camp, la stana, l-a imbatranit inainte de vreme. -Or vin*t si l-or impuscat pe Ursu, o mandrete de cane ciobanesc, alb, chiar in fata me. Si pa mine m-o amenintat cu pusca si o zas un vanator ca ma impusca, ca si ase nu sunt martori-, spune ciobanul, aruncand o fluieratura scurta, cu care intoarce turma. -Mi-o puscat doi cani. Unu* o murit. Ursu abea mai mere, ca l-o schiopat de-un picior. O fost vanatori cu o masina de Cluj-, precizeaza ciobanul.
Proprietarul turmei de 800 de oi, Arghir Ilea, este suparat rau. El ii acuza pe vanatori ca i-au impuscat nejustificat cainii, desi acestia aveau un jujeu de lemn agatat de gat. Pana acum au cazut prada gloantelor si alicelor vanatorilor sase caini ciobanesti, din satele Podeni, apartinand comunei Moldovenesti si Ciugudu de Jos si de Sus din Unirea. (Vasile Magradean)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















