Home În Lume Zece luni pentru pregatirea primului proces din seria 11 septembrie

Zece luni pentru pregatirea primului proces din seria 11 septembrie

DISTRIBUIŢI

In cadrul primei audieri in fata unui tribunal american, Zacarias Moussaoui, primul inculpat in cazul 11 septembrie, se considera nevinovat. -In numele lui Allah, nu am de ce sa pledez. Va multumesc foarte mult-, a spus Moussaoui, declaratia sa – singura, de altfel, pe tot timpul audierii – fiind interpretata de judecatoarea de la tribunalul federal din Virginia drept o afirmare a nevinovatiei. La randul sau, mama acuzatului, venita din Franta special pentru audiere, sustine ca fiul sau poate aduce dovezi in sprijinul declaratiilor sale.

Prima infatisare in cadrul procesului Moussaoui a fost stabilita pentru octombrie, in pofida contestatiei depuse de avocatul apararii, in opinia caruia inceputul lui octombrie este prea aproape de fatidica data de 11 septembrie si ar putea afecta, si datorita presiunii opiniei publice, verdictul final.

Impotriva lui Zacarias Moussaoui, cetatean francez de origine marocana, au fost formulate nu mai putin de sase capete de acuzare, dintre care patru sunt pasibile de pedeapsa capitala.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.