Majoritatea blocurilor de locuinte construite inainte de 1989 sunt prevazute cu ascensoare vechi de 15-20 de ani, depasite din punct de vedere tehnic si uzate moral.
Furturile de componente si utilizarea lor incorecta au dus la degradarea acestora, astfel incat pericolul prabusirii unora dintre ele este maxim. In judetul Prahova, dintre cele peste 800 de lifturi aflate in evidenta Inspectiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat (ISCIR), mai mult de 25% nu mai au autorizatie de functionare. Cu toate acestea, multe dintre ele continua sa deserveasca mii de locatari in conditii de insecuritate maxima.
-Noi nu putem pune inspectorii sa pazeasca fiecare lift in parte. Este imposibil. Am retras acele autorizatii tocmai pentru a atrage atentia proprietarilor asupra pericolului la care se expun. Cei care continua sa le foloseasca o fac pe pielea lor-, spune Alexandru Mares, directorul unitatii teritoriale Ploiesti a ISCIR. Starea avansata de degradare a lifturilor este cauzata in mare masura de actele de vandalism la care acestea sunt supuse periodic. Furturile de componente electronice si mecanice, utilizarea lor la sarcini mult mai mari decat cele prevazute de constructor sunt doar cateva dintre cauzele care au dus la marirea riscului de producere a unor accidente.
In mod normal, asociatiile de proprietari ar trebui sa aloce sumele de bani necesare reparatiei si modernizarii ascensoarelor. Din cauza lipsei banilor, aceste investitii sunt amanate de la un an la altul, astfel incat doar constructiile finalizate dupa 1990 au lifturi care functioneaza normal. Chiar si intretinerea acestora costa anual zeci de milioane de lei. Tarifele celor 14 societati autorizate sa execute lucrari de reparatii ale ascensoarelor depasesc cu mult posibilitatile financiare ale locatarilor. -In ceea ce priveste costurile mari pe care le presupune un lift, multi dau vina pe noi. Fals! Inspectia anuala efectuata de noi pentru un ascensor costa 800.000 de lei, adica 2.000 de lei de persoana. Inspectorii ISCIR fac doar receptia lucrarii executate de o firma autorizata-, precizeaza Alexandru Mares.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















