Home Economic-Financiar Industria aviatica este in cadere libera

Industria aviatica este in cadere libera

DISTRIBUIŢI

Industria aeronautica romaneasca este una dintre cele mai zguduite de turbulentele care se manifesta in aceasta perioada in sectorul productiei de aparare. Caderea drastica a pietelor de export altadata traditionale si din care intrau in tara zeci sau chiar sute de milioane de dolari a pus practic pe butuci fabricile romanesti de avioane, fie ele de stat sau chiar private. Situatii disperate se inregistreaza in aceste zile la doua mari uzine din domeniu – Avioane Craiova SA, cu capital majoritar de stat, si Aerostar Bacau, societate cu capital integral privat, pachetul majoritar de actiuni fiind detinut de Asociatia Salariatilor. Daca in anul 1990, la Avioane Craiova erau 4.600 de angajati, acum au mai ramas doar 1.818. Agonia acestei fabrici de echipamente strategice nu va oprita aici, pentru ca in februarie vor mai fi dati afara 518 salariati. Sindicatul acuza autoritatile ca nu au facut nimic pentru redresarea uzinei si privatizarea ei cu un investitor de calibru. Intre timp, oamenii de baza din intreprindere au plecat care incotro. -Deja, o parte din specialistii fabricii au primit oferte de la cateva firme private concurente-, spune liderul sindical Gheorghe Tanasoiu. Si la Aerostar Bacau, chiar daca nu mai este in ograda statului, sindicatul si conducerea societatii au fost nevoite in cele din urma sa convina disponibilizarea a 640 de muncitori.


Caderea drastica a pietelor externe de desfacere a produselor industriei romanesti de armament si munitie nu a ocolit nici domeniul de varf al acestui sector, si anume industria aeronautica. Pietele traditionale de desfacere a armamentului si munitiei de fabricatie romaneasca au fost pierdute in mare parte ca am renuntat de bunavoie la ele, in incercarea, pe care n-a luat-o nimeni in seama, de a fi -mai catolici- decat NATO. Si anume, nu am mai livrat la export, in Pakistan, India sau Egipt, de exemplu, armament de tip sovietic, din care mare parte componente necesare avioanelor militare. Nu in ultimul rand, trebuie amintit faptul ca Ministerul roman al Afacerilor Externe nu s-a implicat mai deloc in gasirea de noi piete, chiar daca este stiut ca marea majoritate a afacerilor de acest gen se antameaza la nivel diplomatic. Cert este faptul ca, intreaga industrie de aparare a Romaniei va trebui sa ajunga, in anul 2005- 2006, la nivelul a 35% din cat era in anul 1990.

Aviatia romaneasca a intrat in vrie

Situatii cu adevarat disperate se inregistreaza la intreprinderile Avioane Craiova si Aerostar Bacau. In anul 1990, la Avioane Craiova erau angajati 4.600 de oameni. In 2001, in urma restructurarilor operate de-a lungul anilor, au ramas doar 1818. Dar agonia acestei fabrici de echipamente strategice nu s-a oprit aici. De la 1 februarie, vor mai fi dati afara 518 salariati. -Am ajuns in aceasta situatie dezastruoasa din cauza nepasarii autoritatilor, care nu fac nimic concret pentru a sprijini industria de aparare. Cu siguranta, intr-un an de zile intreprinderea va fi terminata definitiv, si apoi vanduta unor oportunisti, ca fier vechi-, sustine Gheorghe Tanasoiu, liderul sindicatului din cadrul Avioane Craiova SA. Se pare ca la mijloc exista niste interese ca aceasta intreprindere de stat sa fie eliminata de pe piata. -Deja, o parte din specialistii fabricii au primit oferte de la cateva firme private concurente. In plus, cand am cerut un credit pentru a imbunatati liniile tehnologice, am fost blocati. Nu am primit nici un fel de explicatii la acest refuz, desi am purtat discutii in urma carora am insistat pe necesitatea obligatorie a unui ajutor financiar in vederea imbunatatirii productiei-, a adaugat Tanasoiu. Tentative de privatizare au fost. Insa in opinia sindicalistilor -acestea erau doar niste incercari ale unor aventurieri care nu doreau decat sa o cumpere ca apoi sa o vanda la kilogram-.

Lipsa banilor obliga MAPN sa nu mai lanseze comenzi

In cazul Aerostar Bacau sindicatul si managementul societatii au cazut de acord, in cele din urma, sa disponibilizeze 640 de muncitori. Amintim ca aceasta societate privatizata (actionar majoritar fiind Asociatia Salariatilor- PAS) avea, anul trecut, 2.800 de angajati. -Toate problemele decurg din politica initiata de Ministerul Apararii Nationale (MApN), de a scadea drastic comenzile pentru avioane militare si echipamente strategice, precum si restructurarea initiata in cadrul Armatei Romane, in perspectiva includerii Romaniei in structurile euroatlantice-, a declarat Ion Bujor, lider sindical in cadrul Aerostar Bacau. Supravietuirea acestei unitati este asigurata in prezent de patru programe ale MApN (care include si modernizarea aparatului MIG 21 Lancer). -Este insuficient pentru a supravietui. In plus, daca termenele transelor financiare aferente acestor programe nu vor fi respectate, ne putem trezi intr-o situatie catastrofala-, a adaugat Bujor. Doar reconversia capacitatilor militare la productia civila poate salva ceea ce inca a mai ramas dintr-un sector de activitate, industria aviatica, ce in urma cu zece ani era in topul mondial. Drama este cu atat mai mare cu cat, pentru industria de aparare, existau planuri viabile de reconversie. Astfel, printr-o ordonanta de urgenta, se prevedea transformarea acestor uzine in parcuri industriale. Acestea urmau sa treaca in administrarea consiliilor locale, care trebuia sa se ocupe cu gasirea de investitori. Cum planul de restructurare trebuia indeplinit, pur si simplu s-a sarit peste asta si consiliile locale s-au pomenit, brusc, cu parcurile in brate. Parcuri care, in marea lor majoritate, nu si-au atins inca obiectivul preconizat, adica de a atrage investitori seriosi.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.