Home Special Pretul apartamentelor din Ploiesti a explodat

Pretul apartamentelor din Ploiesti a explodat

DISTRIBUIŢI

Daca anul trecut multe tranzactii imobiliare se faceau inca in lei, acum, proprietarii de apartamente stabilesc preturile de vanzare in dolari. Asa se explica explozia preturilor din aceasta iarna, desi, dupa o regula nescrisa a pietei, cheltuielile mari la intretinere din aceasta perioada ar fi trebuit sa ieftineasca locuintele.

In iarna anului trecut, un apartament cu doua camere din cartierul ploiestean Bariera Bucuresti se vindea cu 70 de milioane. Acum, pretul aceleiasi locuinte s-a dublat.

Agentii imobiliari pun aceasta scumpire pe seama recalcularii preturilor in dolari. -Daca raportam actualele preturi ale apartamentelor la cele din anii anteriori, observam ca lucrurile nu s-au schimbat prea mult. In ultimul timp, devalorizarea monedei nationale a fost considerabila, iar cei care au cumparat un apartament cu 4.000 de dolari se gandesc acum sa-l vanda cu 4.500. Asa se explica diferentele uriase de preturi-, sustine Dragos Stoica, unul dintre cei mai cunoscuti agenti imobiliari din Ploiesti.

Preturile imobilelor difera foarte mult, in functie de zona si de gradul de confort. Asa-numitul pret -de strigare- prezentat in anunturile publicitare sau cel care ii este adus la cunostinta la prima vedere potentialului cumparator devine, in urma negocierii, cu 15-20% mai mic. In cartierele Vest si 9 Mai, garsonierele costa, in final, intre 80 si 125 milioane de lei, iar apartamentele cu doua camere au preturi cuprinse intre 135 si 150 milioane de lei. In aceleasi cartiere, apartamentele cu trei camere au preturi intre 160 si 200 de milioane, iar cele cu patru camere, intre 220 si 320 milioane de lei. Pe masura ce inaintam spre centrul orasului, preturile cresc foarte mult, ajungand la urmatoarele valori: o garsoniera – 12.000 USD, un apartament de doua camere – 20.000 USD, iar cele cu trei sau cu patru camere – 30.000 USD.

La cumpararea unei locuinte, trebuie sa evitati tranzactiile paguboase. Exista suficienti impostori care vand casele altora, recuperarea daunei fiind de cele mai multe ori imposibila. Puteti verifica cine este proprietarul locuintei solicitand de la circa financiara certificatul fiscal, act prin care veti afla si daca impozitele pentru imobilul respectiv au fost platite la termen.

In cazul in care casa respectiva are mai multi proprietari, trebuie sa obtineti semnaturile tuturor pe actul de vanzare-cumparare. Nu putine au fost cazurile cand un imobil a fost obiectul unui partaj sau al unei mosteniri. Imprumuturile la banca se obtin de regula cu ipotecarea unui imobil. Pentru a nu fi scosi in strada de portarei, solicitati Judecatoriei cartea funciara. Astfel veti sti daca locuinta are restrictie la vanzare pana la stingerea datoriei facute de vechiul proprietar. In cazul unui apartament, verificati la asociatia de proprietari care sunt restantele la plata intretinerii. Acumularea unor datorii de zeci de milioane de lei va ridica fara sa stiti pretul real al locuintei pe care doriti sa o cumparati. In plus, daca la nivelul blocului respectiv se inregistreaza datorii catre furnizorii de utilitati, aveti toate sansele sa petreceti iarna fara caldura sau apa calda.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.