Cei care aspira sa dezlege misterele tranzactiilor din piata la termen vor putea sa-si testeze aptitudinile – curaj, spirit analitic, viteza de reactie, sentimentul pietei – si sa guste dinamismul si tensiunea unei burse. Toate acestea in sedinte de tranzactionare, care reproduc fidel conditiile reale in cadrul unui concurs cu premii organizat de Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri (BMFM) Sibiu. -Daca pana in prezent eforturile noastre s-au indreptat cu predilectie spre elaborarea de brosuri si manuale, de aceasta data BMFMS propune un exercitiu practic, participantii la concurs avand posibilitatea sa deprinda secretele profesiunii de trader tranzactionand, fara a-si asuma insa vreun risc-, declara presedintele BMFMS, dl Teodor Ancuta.
Concursul, intitulat -Maratonul traderilor-, reprezinta o premiera si consta in sesiuni tranzactionare desfasurate zilnic in perioada 1 – 29 martie, intre orele 17:00 – 18:00. Participantii pot tranzactiona din orice localitate a tarii, prin intermediul Internetului si a platformei de tranzactionare electronica, in pietele ROL/USD, DESIF1 si EURO/USD. Premiul acordat traderului cu cele mai bune rezultate la sfarsitul concursului consta intr-un weekend la Paltinis pentru doua persoane. De asemenea, ocupantii locurilor doi si trei vor obtine facilitati de tranzactionare in pietele Futures si Options. Inscrierea la concursul on-line de tranzactionare virtuala se poate face pana la 28 februarie 2002. Relatii suplimentare privind cerintele tehnice, precum si alte detalii se pot obtine la sediul Bursei sau de pe www.bmfms.ro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















