Rednic și Borcea nu acceptă să lucreze cu Dinu
Cu toate că mai sunt doar câteva zile până la reunirea lotului, situația de la Dinamo este din ce în ce mai incertă. Decizia președintelui Nicolae Badea de a îl numi pe Cornel Dinu în funcția de director tehnic l-a îndepărtat pe Mircea Rednic și l-a determinat pe Cristi Borcea să își anunțe retragerea.
Ioan Ovidiu Sabău aproape îmbrăcase treningul de antrenor al lui Dinamo, când mutarea a picat din cauza acționarilor, care s-au scindat în două tabere. Varianta reinstalării lui Mircea Rednic prindea din ce în ce mai mult contur, „Puriul“ anunțând chiar și ce schimbări vrea să producă la nivelul lotului. Luni noaptea, după o discuție de mai multe ore, președintele Nicolae Badea a hotărât să îi lărgească aria de atribuții lui Cornel Dinu, încredințându-i postul de director tehnic.
Rednic a refuzat din start să colaboreze cu „Procurorul“ și a anunțat că nu va mai continua la Dinamo, cu toate că își oferise serviciile pe gratis. Gestul antrenorului a fost urmat imediat și de secundul Jean Vlădoiu, care a spus că nu poate colabora cu Dinu.
De asemenea, acționarul și președintele executiv Cristi Borcea a declarat că va renunța la ambele funcții cât de curând, după ce „va pune ordine în lucruri“. În acest moment, Cornel Dinu are mână liberă la transferuri, dar și în ceea ce privește numirea viitorului antrenor din „Groapă“.
Badea ține de Borcea
Președintele dinamovist Nicolae Badea a declarat că, în ciuda anunțului ferm făcut de președintele executiv, Cristi Borcea nu va pleca din „Ștefan cel Mare“. „Dânsul rămâne în continuare în funcția de președinte executiv al clubului. Am luat decizia ca doar managementul sportiv, mai exact partea economică, să îi revină de acum înainte domnului Dinu. E vorba despre o restrângere, o redistribuire de atribuții, nu despre schimbarea funcției domnului Borcea“, a declarat Badea, care a confirmat și despărțirea lui Vasile Turcu de club. „Pentru acțiunile lui vor subscrie acționarii existenți“, a încheiat președintele lui Dinamo.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















