
Cristi Chivu se dă optimist
Căpitanul echipei naționale, Cristian Chivu, susține că speranța „tricolorilor“ de a participa la CM din 2010 încă nu s-a stins, chiar dacă România ocupă în continuare penultimul loc al Grupei a 7-a. Fundașul lui Inter Milano crede că toți componenții lotului ar trebui să lupte pentru ocuparea uneia dintre primele două poziții atât timp cât mai există șanse matematice. „Noi mai credem în calificarea la Mondiale. Trebuie să credem atâta timp cât mai sunt șanse matematice, chiar dacă trebuie să stăm la mâna rezultatelor. Trebuie să mergem să câștigăm în Franța și să vedem pe urmă cum o să fie partida dintre Franța și Serbia. Trebuie să tratăm serios meciurile rămase“, a declarat Cristi Chivu.
Jucătorul consideră că meciul-test pe care România îl va susține în compania Ungariei este unul folositor, deoarece fotbalul maghiar a crescut mult în ultima perioadă. „Este un meci amical important cel cu Ungaria. Este un meci al orgoliilor și, în plus, naționala Ungariei a crescut mult în ultimul timp“, a mai spus Chivu. În altă ordine de idei, căpitanul României i-a urat noroc Stelei în „dubla“ cu Újpest, din turul al doilea preliminar al Europa League. „Să sperăm că va fi un an mai bun pentru echipele de club din România“, a încheiat apărătorul.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















