
Singura supraviețuitoare a tragediei aviatice din Oceanul Indian este o fetiță în vârstă de 14 ani, care se află internată la spitalul din Moroni, capitala Insulelor Comore. Acest anunț vine după ce, anterior, mai mulți responsabili medicali comorieni declaraseră că a fost recuperat un copil de 5 ani, în viață. Purtătoarea de cuvânt a Crucii Roșii din Comore a precizat că adolescenta se află în sala de reanimare, este conștientă, vorbește, dar suferă de frig. Unul dintre salvatorii fetei a vorbit despre operațiunea de salvare, afirmând că au văzut-o înotând în mare, printre cadavre și fragmente ale aeronavei. „Am încercat să aruncăm colacul, ea nu l-a putut prinde și a trebuit să sar ca să o recuperez. Am pus pe ea 4 pături, i-am dat apă caldă îndulcită, am întrebat-o numele, satul“, a povestit acesta. Fetița, pe numele ei Bahia Bakari, suferă de arsuri la genunchi și de o fractură de claviculă, conform spuselor tatălui ei. Acesta a fost îngrozit când a aflat despre accident, mai ales că mama copilei nu a fost găsită. Un oficial francez a precizat că tânăra a rămas agățată mai mult de 12 ore de un fragment al avionului, până când a fost salvată. Acesta a mai spus că Franța dorește repatrierea fetei și că îl va ajuta pe tatăl ei să ajungă în Insulele Comore pentru a o căuta pe mamă.
Surse din cadrul spitalului Moroni spun că au primit instrucțiuni să fie pregătiți pentru a prelua încă un copil supraviețuitor, fără a fi oferite alte detalii. Un medic al spitalului a confirmat această informație și a criticat modul în care s-au desfășurat căutările: „Dacă găsim un supraviețuitor astăzi, este pentru că era viu ieri. Căutările nu s-au desfășurat cum ar fi trebuit“, a insistat acesta. În ceea ce privește operațiunile de căutare, una dintre cutiile negre ale avionului a fost localizată marți, la 40 de km de coastele Grande Comore, iar operațiunile de recuperare au început ieri. De asemenea, semnalul unei balize de urgență a fost captat de avionul armatei franceze. Cu privire la cauzele accidentului nu a fost făcută publică nicio concluzie, însă este posibil să fi fost vorba de o eroare umană. Martorii oculari au spus că aparatul s-a prăbușit după ce a ratat aterizarea. „Avionul era la circa 50 de metri de sol, se apropia de pistă, dar a deviat, îndreptându-se spre mare“, a declarat un agent al poliției de frontieră. Compania aeriană Yemenia a fost criticată pentru lipsa standardelor de securitate, acuzație infirmată de oficialii companiei. Tragedia i-a îndemnat pe mai mulți tineri origine comoriană să protesteze pe aeroportul parizian Roissy, împiedicând decolarea unui avion al companiei Yemenia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















