Ungaria nu se afla printre statele central-europene ce urmeaza sa fie studiate de experti militari ai SUA in vederea posibilei amplasari a unei baze antiracheta, afirma presa ceha, dupa ce presa rusa a scris ca experti militari americani intentioneaza, in august, sa caute o posibila locatie si in Ungaria. Postul national de radio din Cehia a precizat, citand surse americane, ca, dupa incheierea, luni, a misiunii de studiu din Republica Ceha, expertii militari ai SUA vor analiza noi posibile -locatii- in Polonia, si nu in Ungaria. Ministrul ceh al apararii, Karel Kuhnl, a declarat ca rezultatele finale ale studiului american ar urma sa fie anuntate la sfarsitul lunii august.
Purtatorul de cuvant al Ministerului ungar de Externe, Viktor Polgar, a dezmintit informatiile din presa conform carora in august vor veni in Ungaria experti militari americani in cautarea unei posibile locatii pentru o baza antiracheta. Deocamdata, Cehia este cea mai probabila locatie, delegatia de militari americani vizand trei baze militare: Libava (provincia Moravia – est), Brdy si Boletice (provincia Boemia – vest).
Locatia va fi stabilita in functie de infrastructura zonala, densitatea populatiei, caracteristicile hidrologice si geologice. Potrivit rezultatelor unui recent sondaj de opinie, 83% din populatia ceha se opune instalarii bazelor antiracheta pe teritoriul tarii.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















