„Rezultatele sunt normale în această perioadă“
Lotul lui Dinamo s-a întors, ieri, din Franța, acolo unde a efectuat pregătirea de vară. Deși rezultatele din meciurile amicale au fost de-a dreptul dezastruoase, antrenorul Dario Bonetti spune că nu e deloc îngrijorat și dă asigurări că echipa va arăta altfel în campionat.
Dinamo a fost învinsă de o echipă de liga a șasea franceză, a remizat cu una din al treilea eșalon și a pierdut în fața lui Olympique Marseille și Saint Etienne, dar antrenorul Dario Bonetti susține în continuare că rezultatele din meciurile oficiale sunt singurele care au importanță. „A fost o perioadă dificilă de pregătire. Îmi pare rău că nu am reușit să obținem rezultatele pe care și le-ar fi dorit suporterii. A fost o perioadă de acumulare în care am încercat să cunoaștem foarte bine jucătorii și pot spune că sunt mulțumit de ea. Unele rezultate sunt normale în această perioadă, dacă stăm să ne gândim că în repriza a doua echipa a jucat mult mai bine în toate meciurile. În general, toți jucătorii de la Dinamo sunt de calitate, deși mulți dintre ei au avut probleme medicale și în plus în această perioadă s-a lucrat intens și s-a acumulat oboseală“, a declarat antrenorul italian al lui Dinamo, la întoarcerea în țară.
Tamaș: „Trebuie să batem în campionat“
Fundașul Gabriel Tamaș a recunoscut că rezultatele obținute în Franța nu sunt cele pe care și le-ar fi dorit, dar spune că Dinamo va arăta altfel în partidele oficiale. „Au fost câteva eșecuri în acest cantonament care au fost cauzate și de pregătirea intensă și de oboseala acumulată. Sperăm să nu fie la fel și în campionat, acolo trebuie să câștigăm. Ne-am acomodat cu noul antrenor și sperăm să fie cât mai bine. Nu se poate spune că am avut o formă slabă în acest turneu, dar cred că a fost vorba și de ghinion în multe meciuri. În aceste perioade contează foarte mult să te pregătești și să ajungi la forma maximă în campionat“, a declarat internaționalul dinamovist.
„Câinii“ vor da piept joi, de la ora 23:00, cu FC Porto, în cel mai puternic amical al verii, meci care se va disputa la Albufeira.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















