Home Sport „Dulăul” mai vrea întăriri

„Dulăul” mai vrea întăriri

DISTRIBUIŢI

„Ne mai trebuie unul sau doi jucători“

Antrenorul rapidist Viorel Hizo este mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție, dar afirmă că și-ar dori ca George Copos să îi mai aducă doi jucători până la startul sezonului.

Hizo s-a descurcat până acum cu fotbaliștii care i-au fost puși la dispoziție de conducere, dar și-ar dori ca Rapid să mai cumpere jucători în această vară, pentru a acoperi posturile deficitare. „Lotul mai trebuie întărit, probabil că ne mai trebuie unul sau doi jucători care să îmbunătățească jocul echipei. Obiectivul nostru nu este să câștigăm campionatul, ci să participăm într-o cupă europeană. Acesta este un obiectiv clar“, a declarat Hizo, care a refuzat să spună ce profil ar vrea să aibă noii jucători: „Este problema mea, nu a dumneavoastră“.
Dacă despre viitoarele transferuri nu se știe încă nimic clar, „Dulăul“ se va putea baza de acum încolo și pe Vladimir Bozovici, Djordje Ivelja și Radomir Djalovici. „Bozovici s-a întors azi (n.r. – ieri) la Belgrad și nu la București, din păcate. Mâine (n.r. – astăzi), aștept ca el să își ia viza împreună cu Djalovici și Ivelja. Vizele din fostul spațiu iugoslav sunt o problemă a noastră, dar asta este, nu avem ce să facem“, a adăugat antrenorul.

„Pregătire bună“

Stagiul de pregătire efectuat de rapidiști în Germania l-a mulțumit pe Viorel Hizo, care spune că titularii au dat randament. „A fost un stagiu de pregătire care sper să fie benefic. Cred că mi-am îndeplinit obiectivele pe care le aveam, adică să formez primul unsprezece și primele trei-patru rezerve. Echipa a jucat bine, uneori chiar foarte bine. În meciul de ieri (n.r. – scor 2-2 cu Lokomotiv Sofia), echipa de bază conducea cu 2-0, am făcut opt schimbări și chiar la ultima fază bulgarii au reușit să ne egaleze. Însă atunci, pe teren, la noi erau doar fundașii centrali dintre titulari“, a precizat Hizo.
În stagiul de pregătire din Germania, Rapid a câștigat și a remizat de câte două ori și a suferit o singură înfrângere, 1-5 cu Manisaspor.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.