Părinții care decid să se întoarcă la serviciu, fără a beneficia de concediu și indemnizație pentru creșterea copilului până la doi ani, pot beneficia de tichete de creșă de până la 400 de lei lunar, acordate de către angajator, informează o companie specializată în management financiar. Experții Accace, unul dintre liderii din Europa Centrală și de Est în management financiar, precizează, într-un comunicat de presă, că de aceste tichete pot beneficia și persoanele care au copii adoptați, încredințați în vederea adopției sau în plasament, precum și pentru cei cărora li s-a instituit tutela, cu excepția celor dați în plasament la asistentul maternal profesionist și a celor pentru care s-a dispus măsura plasamentului de urgență. „Angajatorul, împreună cu organizațiile sindicale, hotărăsc valoarea lunară a tichetelor de creșă în limita a 400 de lei, sumă stabilită prin Ordinul 821/2012. Valoarea nominală înscrisă pe tichete poate fi de zece lei, un multiplu de zece, dar nu mai mare de 50 lei. Tot angajatorul stabilește criteriile de selecție a salariaților care primesc tichete de creșă, ținând seama de condițiile concrete de lucru în care își desfășoară activitatea unele categorii de salariați, precum și criteriile și perioadele pentru care salariații nu vor primi tichete de creșă“, se arată în comunicat.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















