Home Sport „Nu e diferență mare între eșaloanele din Germania”

„Nu e diferență mare între eșaloanele din Germania”

DISTRIBUIŢI

Emil Jula a început sezonul cu Energie în 2.Bundesliga

Atacantul lui Energie Cottbus, Emil Jula, consideră că liga a doua din Germania este foarte apropiată din punct de vedere valoric de prima divizie. Fostul oțelar a debutat cu gol în 2.Bundesliga, punctând o dată în meciul contra lui Augsburg, câștigat de echipa românului cu 3-1. „Eu am rămas dator conducerii și suporterilor de anul trecut, când am punctat numai de 4 ori. În noul sezon, sper să înscriu cât mai multe goluri care să aducă puncte echipei. Toți cei de la club ne dorim să revenim în Bundesliga, pentru că nu meritam să retrogradăm. Am făcut un prim meci fantastic și nici nu ne așteptam să câștigăm atât de lejer o partidă ce era considerată derby-ul etapei. Până acum nici nu am sesizat diferențe mari între prima și a doua ligă. Publicul este la fel de atașat de jucători, echipele sunt ofensive și se înscriu multe goluri“, a declarat atacantul.
Coechipierul său din linia de atac, Sergiu Radu, a reușit, de asemenea, să își treacă numele pe lista marcatorilor în prima etapă de campionat. „Suporterii m-au primit foarte bine. De altfel, nici nu mă așteptam să uite reușitele pe care le-am avut aici în trecut“, a declarat „Schijă“.
Colonia românească a lui Energie Cottbus a fost completată de Ovidiu Burcă, fundașul care a și purtat banderola de căpitan în întâlnirea cu Augsburg.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.