Home Sport „Tricolori” în Budapesta

„Tricolori” în Budapesta

DISTRIBUIŢI

Ungaria – România, ora 21.00, în direct pe PRO TV

România joacă în această seară împotriva Ungariei într-un meci care s-ar putea dovedi unul dintre cele mai periculoase din ultimii ani. Suporterii și-au făcut „încălzirea“ la confruntarea dintre Újpest și Steaua și doar manifestul lansat de apropiații celui care a fost handbalistul Marian Cozma ar putea să îi stăpânească pe ultrașii maghiari.

Dacă înaintea meciului Újpest – Steaua, din preliminariile Ligii Campionilor, maghiarii au fost cei care au pornit războiul psihologic, a venit rândul nostru să le răspundem. Atunci, elevii lui Cristiano Bergodi au fost scoși în toiul nopții din hotel din cauza unei amenințări cu bombă. Ieri, oficialii FRF au solicitat autorităților maghiare un control pirotehnic anticipat, pentru a nu se repeta acel episod. „Am solicitat un control pirotehnic care s-a efectuat deja. Nu s-a găsit nimic, bineînțeles, noi l-am solicitat ca să nu avem surprize să sune vreunul la noapte și să fie nevoie să scoatem jucătorii din hotel. A fost o măsură preventivă, atâta tot“, a declarat directorul gereral, Ionuț Lupescu.

Koeman rulează lotul

Selecționerul reprezentativei ungare, Erwin Koeman, nu se implică în acest război psihologic și nici în tensiunile existente între suporterii celor două formații, astfel că este cu gândul strict la meciul în sine. Olandezul a anunțat deja că își dorește să îi vadă la treabă în această seară și pe jucătorii care au evoluat mai puțin. „Mă aștept la un meci strâns, de luptă. Voi da șansa să joace tuturor; fiind la începutul sezonului, poate nu toată lumea e în formă, dar va fi un bun test de verificare în perspectiva jocurilor oficiale din toamnă. Este o bună șansă să ne evaluăm înaintea partidelor cu Portugalia și Suedia din septembrie. Echipa României are un stil similar Portugaliei, așa că avem posibilitatea să facem o repetiție“, a afirmat selecționerul Ungariei.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.