
Guvernul va decide dacă este oportună creșterea TVA, însă, dacă relansarea economică se va produce mai rapid decât se anticipează, necesitatea majorării unor taxe se reduce, a afirmat, ieri, șeful delegației FMI în România, Jeffrey Franks. „O majoare a TVA este o decizie a Guvernului. Până acum, Executivul nu a luat o astfel de decizie, însă dacă o va face, va fi nevoie să ne uităm la foarte multe detalii. Sunt foarte multe opțiuni din care Guvernul poate să aleagă“, a spus Franks.
Ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea, a declarat recent că Guvernul nu are în vedere o majorare a taxelor principale în acest an, precizånd că pentru a putea răspunde la o asemenea întrebare trebuie să discute cu experții FMI. „Pentru anul 2009, nu am avut în vedere și nu avem în vedere majorarea taxelor semnificative“, a spus Pogea, adăugând că este prematur să se pronunțe asupra unei eventuale majorări a TVA și a cotei unice în 2010.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















