
15% din efectivele de ovine declarate de crescători nu apar la controlul din teren
Un procent de 15% dintre efectivele declarate la APIA de către crescătorii de ovine nu se regăsesc la controlul pe teren, a declarat, ieri, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Daniel Constantin. „Crescătorii de ovine care declară mai multe oi decât dețin și încasează necuvenit subvențiile riscă să nu mai primească ajutoarele financiare pentru animalele deținute timp de trei ani“, a precizat Constantin. El a adăugat că, în momentul de față, se analizează posibilitatea aplicării unor sancțiuni pentru declarații neconforme cu realitatea. Este vorba despre trimiterea dosarelor găsite de APIA către serviciile legale de fraudă, deoarece în prezent nu există reglementări în acest sens.
Potrivit datelor furnizate de reprezentantul APIA pe sectorul zootehnic, Dan Dincă, până la această dată nu au fost constatate tentative de fraudă și încasarea unor sume necuvenite de către crescătorii de ovine și caprine, ci doar nereguli privind crotaliile (n.r. cercelușul din urechea animalului) trecute în cerere de proprietari și cele găsite la controlul din teren.
În 2009, s-au depus la APIA un număr de 45.300 de cereri pentru obținerea sprijinului pe cap de animal (ovine/caprine) pentru un efectiv total de 6,83 milioane de capete.
În această perioadă, reprezentanții APIA derulează controlul administrativ și în teren, eșantionul stabilit pentru control fiind de 15%, adică 1,734 milioane de ovine/caprine.
„Controlul se va finaliza în data de 15 septembrie, iar de la începutul lunii octombrie vom demara plățile“, a precizat directorul general al APIA.
Cuantumul pe cap de animal se va stabili de către Comisia Europeană (CE) în funcție de numărul de animale eligibile găsite la finalul controlului, dar și de suma aprobată ca ajutor de stat în acest domeniu. Subvențiile în sectorul zootehnic se acordă numai din bugetul național, prin plățile complementare, anul trecut fiind acordată pentru specia ovină-caprină, o sumă de 43,9 lei/cap de animal.
Anul trecut, dintr-un număr de 6,5 milioane de capete ovine-caprine solicitate la plată au fost declarate eligibile doar 5,5 milioane de capete, fiind respinse la plată 995.000 de capete.
APIA a organizat, ieri, o deplasare în județul Argeș pentru efectuarea unor controale la crescători de oi care au solicitat sprijin financiar pentru animale, dar și la fermieri care au depus cereri pentru obținerea sprijinului financiar pe suprafață din fonduri europene și din bugetul național.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















