Home Economic-Financiar Deficitul comercial al Romaniei a crescut cu doua miliarde de euro

Deficitul comercial al Romaniei a crescut cu doua miliarde de euro

DISTRIBUIŢI

In primele sapte luni ale acestui an, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, importurile CIF, facute de catre agentii economici de pe teritoriul Romaniei, au crescut cu 25,1%, insumand 21,922,2 miliarde de euro, ceea ce reprezinta circa 20,2 miliarde de euro in preturi FOB. Pe de alta parte, si exporturile FOB, realizate in primele sapte luni ale acestui an, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, au crescut, dar doar cu 18,8%, rezultand un deficit comercial pe primele sapte luni ale acestui an de 7,037 miliarde de euro in preturi FOB/CIF, fata de doar 4,990 miliarde de euro in aceeasi perioada a anului trecut.


Problema esentiala este sustenabilitatea deficitului comercial din ce in ce mai accentuat si a balantei de plati, in general. Estimarile oficiale indica faptul ca, pe primele cinci luni, rata serviciului datoriei externe pe termen mediu si lung, calculata ca raport intre serviciul datoriei externe pe termen mediu si lung si exportul de bunuri si servicii, ar fi scazut cu 2% fata de cea inregistrata in perioada similara a anului trecut, ajungand la 16,2%, in timp ce gradul de acoperire a rezervei in luni de import, calculata ca raport intre rezerva oficiala a BNR (valuta + aur) la sfarsitul perioadei si importul mediu lunar de bunuri si servicii din perioada respectiva, ianuarie-mai 2006, a scazut la 31 mai 2006 la 6,3 luni de import, fata de 6,4 luni de import la 31 decembrie 2005. Dar datoria externa a Romaniei a depasit deja 25 miliarde de euro, respectiv 30% din PIB pe anul trecut, adica se apropia, iar, in cazul Romaniei, cresterea gradului de sustenabilitate a datoriei externe este dependent de evolutia unor indicatori care nu depind decat in mica masura de BNR sau guvern, esentiale fiind investitiile straine, care pot avea evolutii surprinzatoare si consecinte imprevizibile pe termen mediu si lung in cazul in care investitorii repatriaza masiv dividendele. Un oarecare optimism vine dinspre Comisia Nationala de Prognoza, care, intr-un studiu dat recent publicitatii, aprecia ca in perioada imediat urmatoare, 2007-2010, contributia negativa a exportului romanesc va fi diminuata de la -3,7% in acest an la o medie de circa 2,3% in anii 2007-2009.

Concentrarea exporturilor

Potrivit unui comunicat al Comisiei Nationale de Statistica, in structura exporturilor, sase din cele 22 de sectiuni de bunuri din Nomenclatorul combinat detin impreuna 78,1% din totalul exporturilor romanesti. In primele sapte luni ale acestui an, comparativ cu anul trecut, valoarea exporturilor catre tarile UE a crescut cu 16,7%, ponderea acestora in total exporturi romanesti fiind de 67,3%. Rezulta ca Romania a devenit in acest domeniu, practic, -prizoniera- acestei piete, aspect pozitiv prin prisma aderarii, dar indica ca pe an ce trece pierde din ce in ce mai multe piete considerate traditionale. Practic, exporturile primelor 10 tari partenere reprezinta chiar 71,5% din totalul exporturilor romanesti, pe primele locuri situandu-se Italia – 18,6%, Germania – 14,9%, Turcia – 7,7%, Franta – 7,6%, Ungaria – 4,9% si Marea Britanie, cu 4,6%, restul tarilor avand ponderi mai mici de 3%. Mentionam ca, in luna iulie 2006, valoarea exporturilor FOB a fost de 2,2 miliarde de euro, cu 10,4% mai mare fata de luna corespunzatoare din anul trecut.

Importam produse industriale si minerale

In cazul exporturilor, doar sase sectiuni de bunuri din acelasi nomenclator detin impreuna 76,2% din total importuri. Pe primul loc se afla capitolul masini si dipozitive, cu 23,6%, urmat de cel al importului de produse minerale, gen titei, gaze naturale etc., cu 16,1% si mijloace si materiale de transport, cu 10,7%. In plus, 62,4% din importuri provin din UE, pe primul loc aflandu-se Italia, cu 15,5% din total importuri, urmata de Germania cu 14,6%. Pe locul al treilea se afla Federatia Rusa cu 8,9%, lucru explicabil din cauza importului masiv de gaze, petrol si anumite minerale. Practic, in luna iulie 2006, importurile CIF au fost de 3,445 miliarde de euro, cu 23,9% mai mare fata de aceeasi luna a anului trecut, la deficitul balantei de plati externe mai adaugandu-se inca 1,245 miliarde de euro.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.