Home În Lume Bush si Putin declanseaza numaratoarea inversa a dezarmarii nucleare

Bush si Putin declanseaza numaratoarea inversa a dezarmarii nucleare

DISTRIBUIŢI

Apreciat drept istoric, mult-asteptatul acord de dezarmare nucleara dintre Rusia si SUA a devenit ieri realitate, dupa semnarea sa de catre presedintele american, George W. Bush, si omologul sau rus, Vladmir Putin.

Consfintirea intelegerii prin care Rusia si SUA renunta la doua treimi din arsenalele nucleare (de la 6.000-7.000 de focoase la circa 1.700-2.200) si care pune efectiv capat infruntarii militare de peste jumatate de secol dintre cele doua puteri mondiale a fost primul pas oficial facut la Moscova de liderul de la Casa Alba, aflat intr-un turneu european de mare amploare. Au urmat un acord de cooperare impotriva terorismului, axat pe lupta contra proliferarii armelor de distrugere in masa, o declaratie politica prin care este recunoscuta noua relatie de colaborare Rusia-SUA si un document de cooperare energetica bilaterala, care se va finaliza cu implicarea mai mare a Rusiei in furnizarea de petrol catre piata americana si cresterea investitiilor SUA in fostul centru de comanda sovietic.

-Am pus capat unui lung capitol de confruntari si am initiat o relatie nou-nouta intre tarile noastre-, a declarat Bush imediat dupa semnarea tratatului de dezarmare nucleara. -Este un pas inainte de o importanta foarte mare in favoarea securitatii internationale-, a spus si Putin. -Prietenii nu se ameninta au arme, amandoi am inteles acest lucru mai de demult. Dar documentul reprezinta o dovada a acestui lucru. Cine stie unde vom fi peste 10 ani. Cine stie care vor fi viitorii presedinti, ce vor spune si cum vor actiona-, a adaugat trimisul Americii.

Un cuplu formidabil

Schimbul prietenesc de replici, atmosfera calda care a marcat intalnirea dintre cei doi (a cincea ca presedinti, dar prima pe pamant rus), placutele clipe de relaxare pe care le vor petrece impreuna la Sankt Petersburg, astazi si maine, nu sunt insa suficiente pentru a convinge cercurile politice si militare de la Moscova de justetea politicii lui Putin vizavi de Statele Unite, respectiv de extraordinara deschidere manifestata de acesta fata de Occident.

In pofida apropierii dintre cei doi, relatia Bush-Putin ar putea sa nu functioneze pe termen mai lung. Pe de o parte – un afacerist texan, pe de alta – un fost spion sovietic, rece si introvertit. Cu greu si-ar putea inchipui cineva ca cei doi chiar se simt bine impreuna.

Si totusi, Bush lua o lume intreaga prin surprindere anul trecut, in Slovenia, cand spunea despre Putin: -Am privit in ochii sai si i-am vazut sufletul-. Declaratii lirice interpretabile prin cheia intereselor nationale, ce pot da o sansa unei relatii prietenesti de durata.

Putin este decis sa aduca Rusia in randul comunitatii occidentale. Tocmai de aceea nu a facut mare caz de loviturile primite de la Washington, care au starnit furia atat a apropiatilor, cat si a dusmanilor sai – trimiterea de trupe in Asia Centrala, renuntarea unilaterala la Tratatul Antibalistic, planurile de construire a scutului antiracheta, disputa otelului, larga extindere spre Est a NATO.

In schimb, a obtinut un interes mai mare din Occident pentru economia rusa, intelegere in problema cecena si un acord prin care tara sa primeste puteri sporite in cadrul Consiliului NATO-Rusia, chiar drepturi egale cu actualii membri ai Aliantei. A obtinut, de asemenea, un document de reducere a arsenalelor nucleare.

Un acord cu doua taisuri insa. O adevarata binecuvantare pentru Rusia, care nu-si mai permitea din punct de vedere financiar sa mentina in functiune intregul arsenal, documentul ofera mari avantaje Statelor Unite, care, cu avizul acum parafat al Moscovei, nu vor trebui sa distruga focoasele, ci doar sa le dezactiveze, avand posibilitatea de a le repune in functiune in orice moment.

Astfel, Rusia nu mai reprezinta o amenintare pentru Occident. In infruntarea de decenii, Moscova a clipit prima.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.