
Românii își plătesc din ce în ce mai greu ratele la bancă. Astfel, numărul persoanelor care au restan]e mai mari de 30 zile la credite a trecut de 600.000 în luna iunie, valoarea cumulată a întârzierilor la plată ajungând la 1,8 miliarde lei, nivel aproape dublu față de finele anului trecut.
Potrivit datelor Biroului de Credit, 602.548 de români aveau restanțe de peste 30 de zile la credite la finele primelor șase luni, în creștere cu 3% față de mai și cu 34% comparativ cu sfârșitul anului trecut. Totodatș, suma restanțelor populației aflate la colectare s-a dublat în primele șase luni, de la 32,6 milioane de lei, la 67 milioane de lei. La jumătatea anului, 602.548 de persoane nu-și mai puteau plăti ratele
Din ce în ce mai mulți români au probleme în a-și achita ratele la împrumuturi. Numărul persoanelor care au restanțe mai mari de 30 zile la credite a trecut de 600.000 în luna iunie, valoarea cumulată a întârzierilor la plată ajungând la 1,8 miliarde lei, nivel aproape dublu față de finele anului trecut, potrivit datelor Biroului de Credit, publicate de BNR.
În luna iunie a anului trecut restanțele însumau 702,9 milioane de lei, astfel că obligațiile neonorate la timp erau de 2,6 ori mai mari la sfârșitul primului semestru din 2009. Numărul persoanelor fizice care au restanțe de peste 30 de zile la credite era la finele primelor șase luni de 602.548, în creștere cu 3% față de mai și cu 34% comparativ cu sfârșitul anului trecut.
Totalul sumelor restante ale populației a avansat în primele șase luni cu 87%, de la 981 milioane de lei în decembrie 2008, la 1,834 miliarde lei la finele lunii iunie.
Comparativ cu luna mai, valoarea sumelor restante de peste 30 de zile a avansat cu 6,24%, de la 1,72 miliarde lei.
Ponderea restanțelor de peste 90 de zile ale populației în totalul sumelor cu întârzieri la plată peste 30 de zile a crescut treptat, de la 79,7% în decembrie 2008, la 82,1% după primele șase luni ale acestui an. Această evoluție a fost determinată de avansul valorii restanțelor de peste 90 de zile cu aproape 93% în primele șase luni, la 1,5 miliarde lei.
Cea mai redusă creștere din primele șase luni a fost înregistrată la creditele scoase în afara bilanțului, majoritatea considerate pierdere de către bănci. Astfel, valoarea restanțelor populației care au fost scoase în afara bilanțului a avansat în primul semestru cu 13%, de la 90,87 milioane de lei, la 102,79 milioane de lei.
Restanțele populației cuprinse între 31 și 60 de zile totalizau la finele lunii iunie 78,9 milioane de lei, de peste două ori mai mult comparativ cu nivelul de 39,1 milioane de lei înregistrat la finele anului trecut. Valoarea sumelor cu întârzieri la plata creditelor între 61 și 90 de zile a crescut în primul semestru de 2,1 ori, de la 36,5 milioane de lei în decembrie 2008, la peste 78 milioane de lei.
Și suma restanțelor populației aflate la colectare s-a dublat în primele șase luni, de la 32,6 milioane de lei, la 67 milioane de lei. La Biroul de Credit furnizează date 30 de bănci și, începând cu luna ianuarie a acestui an, 12 instituții financiar-nebancare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















