Trei saptamani de pregatire a locului de desfasurare a summit-ului NATO-Rusia au costat 12 milioane de euro. Nici o suma nu a parut insa prea mare pentru premierul italian Silvio Berlusconi, care, cand se hotaraste sa faca istorie, gaseste si locul potrivit. Iar daca acesta nu exista, il ridica peste noapte.
La prea putin eleganta baza militara aeriana Pratice di Mari, a doua ca marime din Europa, dupa Ramstein in Germania, arhitectii au lucrat contratimp pentru a construi cea mai potrivita scena unui asemenea eveniment de proportii planetare. In mijlocul cladirilor verzi si al gardurilor de sarma ghimpata, echipele de muncitori au construit un pavilion special amenajat pentru ceremonia de semnare, o sala de intalniri si un centru de presa. Totul urma sa fie daramat imediat dupa terminarea reuniunii la nivel inalt.
Nici un detaliu nu a fost prea neinsemnat, nici un aranjament prea grandios pentru transformarea unei aglomerari de hangare si piste de aterizare intr-un adevarat Disneyland pentru puternicii lumii.
Aluzie la istoria Romei, pavilionul oficial aduce de afara a Colosseum, iar ferestrele sale au forma de arcada. Sala in care sefii de stat urmau sa ia pranzul impreuna a fost decorata cu statui aduse tocmai de la muzeul de arheologie din Napoli. Printre acestea – un pastor cu una din oile sale, o muza si o femeie razboinic.
VIP-urile prezente la Pratice di Mari urmau apoi sa se relaxeze pentru cateva zeci de minute intr-un fost hangar, transformat intr-un urias bungalow si avand parasute plasate din loc in loc pe tavan.
In plus, locul reuniunii NATO-Rusia prezinta si o semnificatie deosebita, dupa cum a tinut sa sublinieze Berlusconi. -Acesta este locul unde Estul – atunci Troia, acum Rusia – si Vestul au gasit o cale pentru a pune bazele unei noi civilizatii. Gasesc ca nu e putin-, declara premierul italian.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















