
Prețurile apartamentelor din București nu s-au modificat semnificativ în luna august, rămânând la aproximativ același nivel ca cel din luna iulie, când s-a remarcat o scumpire medie de 4%, față de iunie, potrivit unui studiu Colliers. Iulie a fost prima lună din ultimul an în care s-a observat o tendință evidentă de creștere a prețurilor, iar în cazul apartamentelor vechi cu două camere din București majorarea a fost de 10-15%, după lansarea programului „Prima Casă“, arată studiul.
În luna august, în sectoarele 1 și 6 prețurile s-au apreciat ușor, cu 3% și respectiv 2%, în timp ce sectoarele 2, 3 și 4 aproape că nu au înregistrat nicio modificare de preț. Pe de altă parte, prețurile apartamentelor din sectorul 5 s-au redus cu 5%.
Per total, în medie prețurile la locuințele vechi au rămas la aceeași valoare ca cea din iulie, în timp ce pe piața nouă s-au depreciat cu sub 1%.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















