Home Economic-Financiar AVAB vrea sa recupereze 170 miliarde de lei din creantele Finantelor

AVAB vrea sa recupereze 170 miliarde de lei din creantele Finantelor

DISTRIBUIŢI

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare isi propune sa recupereze, in acest an, 170 miliarde de lei din creantele preluate de la Ministerul Finantelor Publice, reprezentand garantiile de stat emise si executate pentru creditele externe contractate de societati comerciale, conform bugetului rectificat al AVAB pe anul 2002. Intreaga suma va fi incasata efectiv in ultimul trimestru al anului. Corespunzator modificarilor realizate in structura veniturilor, cheltuielile cu personalul prevazute pentru acest an au fost majorate cu sapte miliarde de lei, cheltuielile cu materiale si servicii au crescut cu noua miliarde de lei, iar cheltuielile de capital cu un miliard de lei. De asemenea, la capitolul cheltuieli au fost prevazute alte 10 miliarde de lei – obligatii de plata stabilite prin titluri executorii.

AVAB a preluat prin cesiune de la Ministerul Finantelor 23 de societati, valoarea nominala totala a creantelor reprezentand 19.162 miliarde de lei, echivalentul a 570 milioane de dolari. Dintre aceste societati, noua sunt cu capital majoritar de stat, iar valoarea creantelor se ridica la 7.385 miliarde de lei. Pana la sfarsitul lunii august, AVAB va realiza analiza diagnostic a acestor societati pentru identificarea cauzelor care au condus la neplata obligatiilor financiare asumate. Dupa aceasta data, Autoritatea va incepe instituirea masurilor de recuperare, astfel ca primele incasari sunt prevazute pentru ultimul trimestru al acestui an.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.