Parlamentul federal iugoslav urma sa se reuneasca ieri pentru a incerca sa adopte constituirea unui stat comun Serbia-Muntenegru, prevazut prin acordul semnat pe 14 martie sub egida Uniunii Europene (UE).
Acordul, impus de UE, este menit a impiedica separarea Muntenegrului de Serbia. Cele doua republici formeaza din 1992 Republica Federala Iugoslavia (RFI).
Aplicarea acordului a fost amanata printr-o schimbare brusca a atitudinii Partidului Socialist Popular (SNP, opozitie) din Muntenegru, care a impus noi conditii dupa ce a votat proiectul in Parlamentul muntenegrean, in aprilie. Conditiile SNP, care se refera si la modalitatea de alegere a deputatilor din Parlamentul viitorului stat, au fost respinse de Partidul Democratic al Socialistilor (DPS, aflat la putere) condus de presedintele muntenegrean, Milo Djukanovici.
Deputatii SNP au blocat votul din Parlamentul federal, pe 18 aprilie. SNP nu anuntase daca urma sa voteze in cursul sesiunii de ieri, desfasurata in prezenta presedintelui iugoslav, Voislav Kostunita.
Fara voturile deputatilor SNP, coalitia sarba (DOS), aflata la putere la Belgrad, nu poate trimite acordul, pentru a fi adoptat de catre Parlamentul iugoslav.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















