Ministrii de interne din 28 de state europene s-au reunit ieri la Roma pentru a dezbate cateva dintre masurile destinate sa controleze frontierele externe ale Uniunii Europene si sa combata fenomenul imigratiei clandestine. Reuniunea a fost organizata de catre Guvernul italian si a avut drept principal scop dezbaterea unui proiect-pilot realizat de autoritatile de la Roma, privind constituirea unei Politii europene a frontierelor. Proiectul a fost aparat de catre membrii Comisiei Europene, care a subliniat insa ca punerea la punct a unei astfel de Politie specializata va necesita timp. -Crearea unui corp de Politie a frontierelor europene ar putea fi rezultatul final al acestei politici comune a controlului imigratiei clandestine, insa nu poate marca debutul sau-, a explicat comisarul european pentru justitie si interne, Antonio Vittorino. In opinia sa, viitoarea Politie de frontiera trebuie sa sprijine fortele nationale, si nu sa li se substituie. Drumul pana la acest obiectiv ramane insa lung. Trebuie sa existe mai intai o legislatie comuna care sa reglementeze aceasta chestiune, sa fie puse la punct mecanisme de coordonare si cooperare, sa se analizeze in comun riscurile si costurile.
Daca reuniunea ministrilor de la Roma nu a adus rezultate concrete, ea ramane insa de maxima importanta in contextul in care Uniunea Europeana devine din ce in ce mai nelinistita in legatura cu fenomenul imigratiei clandestine. O trecere in revista a masurilor pe care le iau multe din statele europene in acest domeniu poate demonstra usor acest lucru.
Europa isi inchide portile
Cele trei partide care vor forma viitorul guvern din Olanda au decis sa inaspreasca politica de azil si de imigratie. Crestin-democratii, partidul populist List Pim Fortuyn si liberalii au fost primele trei forte politice care au castigat alegerile generale desfasurate la jumatatea lunii mai. Liderii lor intentioneaza, ca prima masura, sa expulzeze imediat solicitantii de azil care intra pe teritoriul Olandei fara acte de identitate. In acest fel, numarul cererilor de azil ar scadea brusc cu 80%, a explicat un membru al partidului List Pim Fortuyn, Mat Herben. In viitor, Olanda va lasa sa-i treaca granitele cat mai putini strani cu putinta, a subliniat acesta.
Noua lege a imigratiei, care se discuta in acest moment in Camera Deputatilor italieni, inaspreste si ea considerabil conditiile de intrare si de sejur ale imigrantilor si faciliteaza expulzarea clandestinilor. Conform acestei legi, permisul de sejur nu va fi acordat decat strainilor care beneficiaza deja de un contract de munca in Italia. Permisul are o durata de doi ani; daca insa contractul de munca expira inainte de aceasta perioada, respectiva persoana trebuie sa paraseasca Italia. Strainilor care solicita documente italiene li se vor lua amprentele, pentru a putea fi identificati in cazul unor delicte ulterioare. Un strain care a intrat in Italia dupa ce a fost expulzat o data din aceasta tara comite un delict si este pasibil de inchisoare. Contrafacerea de documente se pedepseste cu sase ani de inchisoare. Calauzele care aduc persoane pe teritoriul Italiei sunt pasibile de o pedeapsa maxima de 12 ani de inchisoare.
Marea Britanie va anunta in curand noi masuri pentru a accelera expulzarea solicitantilor de azil, a caror cerere a fost deja respinsa. Acestia nu vor mai putea ramane pe teritoriul Marii Britanii pentru a contesta decizia autoritatilor de la Londra. Vor fi trimisi in tara de origine, de unde pot face o cerere de contestare a deciziei si unde vor astepta un nou raspuns.
Danemarca este foarte aproape de a vota una dintre cele mai dure legi impotriva imigratiei, respingand astfel acuzatiile ca ar crea o societate rasista. Noua lege diminueaza beneficiile financiare, restrictioneaza dreptul de casatorie si descurajeaza imigrantii care au mai mult de 60 de ani. Solicitantii de azil vor putea beneficia de ajutorul guvernamental complet numai dupa sapte ani de rezidenta in Danemarca. Strainii din Olanda nu vor avea dreptul sa se casatoreasca intre ei decat daca au peste 24 de ani. Strainii cu datorii nu vor primi drept de rezidenta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















