Președintele Traian Băsescu a transmis ieri un mesaj cu prilejul Zilelor Orașului Chișinău prin intermediul consilierului de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, Eugen Tomac. „Consider că este obligația noastră de a construi un viitor comun, întrucât cetățenii Republicii Moldova merită să se bucure, cât mai curând, de toate avantajele pe care le oferă Uniunea Europeană membrilor săi. Vă asigur că România va continua să susțină necondiționat procesul de integrare europeană, pentru că este datoria noastră să fim alături de românii din Basarabia”, a transmis Băsescu. Ieri, Chișinăul a aniversat 576 de ani de la prima atestare documentară. Manifestările organizate cu prilejul sărbătoririi Hramul Chișinăului, au început în mod tradițional cu o liturghie de hram la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” și depuneri de flori la monumentul ?ê?£tefan cel Mare și Sfânt. Programul a continuat cu petreceri și concerte susținute de artiști de pe ambele maluri ale Prutului.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















