Home În Lume Bush crede ca e prematur sa se vorbeasca de un stat palestinian

Bush crede ca e prematur sa se vorbeasca de un stat palestinian

DISTRIBUIŢI

Dupa numeroase confirmari ale ideilor legate de crearea unui stat palestinian, Statele Unite ale Americii fac din nou un pas inapoi, prin ultimele declaratii ale presedintelui Bush pe marginea subiectului. Acesta a apreciat in cadrul unei intrevederi avute cu presedintele egiptean Hosni Mubarak ca ar fi prea devreme pentru stabilirea unor date concrete in ceea ce priveste formarea statului palestinian.

Afirmatiile lui Bush au fost foarte bine primite de catre oficialii israelieni, care nu au ezitat sa-l felicite pentru optiunea sa inteleapta. Declaratiile vin intr-un moment prielnic in care premierul Ariel Sharon urmeaza sa negocieze din nou cu americanii criza din Orientul Mijlociu.

Conferinta de presa cu surprize

Declaratiile americane sunt cu atat mai surpinzatoare cu cat au fost facute chiar in cadrul unei conferinte de presa.

Presedintele SUA, George W.Bush, si omologul sau egiptean, Hosni Mubarak, s-au intalnit sambata la Camp David, intr-o noua incercare de reglementare a crizei din Orientul Mijlociu. In conferinta de presa, ce a urmat convorbirilor, presedintele american a estimat ca este prematur sa se vorbeasca despre un calendar special pentru crearea unui stat palestinian. Nu suntem pregatiti sa stabilim un astfel de calendar, a afirmat seful Casei Albe in conferinta comuna cu Hosni Mubarak, subliniind, totusi, necesitatea relansarii urgente a procesului de pace dintre Israel si palestinieni.

Presedintele egiptean a estimat, la randul sau, ca trebuie sa i se dea inca o sansa liderului palestinian, Yasser Arafat, de a reforma Autoritatea Nationala Palestiniana (ANP), efort care ar permite crearea unui stat palestinian. -Trebuie sa-i mai dam inca o sansa acestui om, sa vedem daca va realiza angajamentele sau nu-, a insistat liderul egiptean in aceeasi conferinta de presa.

-Razboiul- atentatelor si incursiunilor continua

In acest timp, -razboiul- cu care ne-a obisnuit Orientul Mijlociu continua. Armata israeliana a intrat sambata in doua localitati palestiniene din sudul Cisiordaniei, ca urmare a unui atac din ziua precedenta asupra unei colonii evreiesti din apropiere, soldat cu moartea a doi colonisti israelieni si a unui palestinian, informeaza AFP. Blindatele si soldatii israelieni au intrat in orasele Hahoul si Beit Omar, pe ruta dintre orasele autonome Betleem si Hebron, si au efectuat perchezitii din casa in casa pentru a incerca sa ii aresteze pe activistii palestinieni, dupa cum au precizat mai multi martori oculari. Conform acelorasi surse, soldatii i-au obligat pe locuitorii celor doua orase sa se adune in scoli si in alte institutii publice, pentru a raspunde la mai multe intrebari.

Tot sambata, trei palestinieni au fost ucisi in Fasia Gaza, doi dintre ei in apropierea punctului de trecere de la Soufa /sud/, iar cel de-al treilea in apropierea coloniei Dugit, au informat surse militare israeliene.

Arafat s-ar retrage dupa proclamarea statului palestinian

Presedintele palestinian, Yasser Arafat, a declarat in fata membrilor al-Fatah ca intentioneaza sa se retraga dupa crearea statului palestinian si sa cedeze locul unui lider mult mai tanar, a declarat diplomatul palestinian Mohamed Sobeih. -Arafat a afirmat de mai multe ori ca doreste sa se odihneasca dupa acest drum lung. Dupa ce poporul palestinian va obtine un stat independent, un lider din noua generatie ii va lua locul presedintelui palestinian-, a precizat Sobeih, ambasadorul palestinian la Liga Araba. Sobeih a fost intrebat si despre declaratiile presedintelui egitean Hosni Mubarak, publicate in -New York Times-, referitoare la o eventuala retragere a lui Arafat in termen de un an. -Cred ca Mubarak s-a referit la faptul ca Arafat insusi ar dori sa se retraga dupa crearea statului palestinian-, a declarat Sobeih. -Nu vreau sa interpretez aceste declaratii drept o presiune asupra lui Arafat-, a adaugat diplomatul palestinian. Presedintele egiptean, aflat in vizita in Statele Unite, intentioneaza sa supuna atentiei omologului sau american planul unui acord-cadru in vederea solutionarii conflictului israeliano-palestinian.

Proiectul prevede proclamarea unui stat palestinian, incepand din 2003, precum si garantii ca respectivul stat se va extinde, in trei sau patru ani, in toate teritoriile ocupate in 1967. Guvernul israelian al lui Ariel Sharon doreste sa obtina acordul presedintelui George W. Bush pentru inlaturarea lui Arafat de la putere. Sharon urmeaza sa-l intalneasca azi pe presedintele american, la 48 de ore dupa intrevedea acestuia cu Mubarak la Camp David. Potrivit lui Sobeih, aliatii arabi ai Washingtonului au nevoie de Arafat. -Cred ca in urma plecarii lui Arafat situatia ar deveni catastrofala, pentru ca nu ar mai exista nici un fel de control-, a declarat el, referindu-se la miscarile palestiniene extremiste.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.