
Zi neagră, zi de doliu în Statele Unite ale Americii. O zi pe care americanii ar dori să o șteargă din calendar pentru a uita tragedia petrecută în urmă cu opt ani, care a cutremurat lumea întreagă. Pe data de 11 septembrie 2001, Turnurile Gemene de la World Trade Center din New York au fost atacate, ambele clădiri prăbușindu-se în mai puțin de două ore. În urma atacurilor au murit aproape 3.000 de persoane, lăsând Americii sechele pentru totdeauna. La opt ani de la aceste atentate sângeroase numele celor morți vor fi citite în cursul unei ceremonii, care se va desfășura în locul construirii turnurilor gemene cu 107 etaje, de la Ground Zero. La ora la care primul turn a fost lovit de avion va fi păstrat un moment de reculegere, urmate de altele la orele la care a fost lovit al doilea turn și la care s-au prăbușit ambele. Numele victimelor vor fi citite în acest an de rudele acestora și de voluntari. 88 de lămpi vor lumina zona la căderea întunericului, în amintirea operațiunilor de salvare. Durerea celor care vor fi prezenți astăzi în zona zero a New Yorkului va fi și mai acută, având în vedere că locul arată, chiar și după 8 ani, tot ca un șantier, ca și cum ieri ar fi avut loc drama americană. Reconstrucția turnurilor pare să nu se mai termine, criza economică „contribuind“ enorm la acest mers lent al lucrurilor. „În fiecare an devine tot mai evident că locuitorii orașului sunt exasperați de eșecul autorităților de a reconstrui Ground Zero“, a declarat Barry LePater, avocat specializat în construcții. Autoritățile locale au promis nu două turnuri, ci chiar 5 turnuri gemene, un memorial și un terminal de cale ferată care, deocamdată, nu apar. Potrivit unui sondaj prezentat săptămâna trecută, doi locuitori din trei nu cred că memorialul va fi gata pentru comemorarea a zece ani de la atentate. Unul dintre autorii sondajului susține că locuitorii nu cred nimic din declarațiile Autorității portului din New York, proprietara terenului, care se află în conflict cu Larry Silverstein, promotorul imobiliar care a închiriat World Trade Center cu 6 săptămâni înainte de atacuri, primind apoi 4 miliarde de dolari de la asiguratori. Potrivit sondajului Quinnipiac, 25% dintre respondenți se declară indignați de ritmul lent al reconstrucției. Luna trecută, presa locală a informat că întårzierile sunt și mai mari decåt era prevăzut și că din proiectul inițial de cinci turnuri nu vor rămåne decåt două turnuri, care vor fi terminate în 2036.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















