
Fenomenul prostituției a luat din nou amploare în Spania, unde dezbaterile sunt împărțite pe tabere: cea a celor care susțin cea mai veche meserie din lume și cea a celor care o contestă vehement și vor să fie interzisă definitiv. Pe fondul protestelor celor care cer interzicerea „meseriei“, se analizează legalizarea prostituției sau pedepsirea celor care o practică și o susțin. Deși studiile arată că 90% dintre femeile care se prostituează o fac fiind forțate și exploatate, patronii de cluburi cer reglementarea fenomenului. În timp ce unii cer ca prostituția să fie o meserie în plus, iar femeile să o exercite în locuri controlate, alții vor menținerea legislației în vigoare, care urmărește și condamnă mafiile. Mai mult, sunt categorii care susțin chiar interzicerea „meseriei“, inclusiv a anunțurilor, și condamnarea penală a clienților. Patronii cluburilor unde femeile se prostituează vorbesc despre necesitatea unui cadru legal, care să reglementeze atåt licențele localurilor, cåt și relațiile de muncă ale femeilor. Președintele asociației acestor patroni susține chiar ca femeile care își vånd trupul să fie numite lucrătoare autonome, „să lucreze pe cont propriu, pentru că este o activitate căreia nu i se poate impune un orar, nicio disciplină de muncă, ele trebuind să muncească atunci cånd consideră favorabil și să mențină relații cu cine doresc“. El mai susține că este nevoie de controlarea și inspectarea acestei activități, care nu trebuie să se desfășoare în stradă sau în apartamente de bloc, unde, ca urmare a inviolabilității locuinței, este permisă o activitate nepedepsită a mafiilor. Guvernul spaniol, pe de altă parte, susține în continuare că trebuie să lupte împotriva traficului de persoane concomitent cu lupta împotriva exploatării femeilor. „Nu putem permite în secolul XXI ca un număr important de femei să-și vadă drepturile călcate în picioare și să fie transformate în mărfuri, spre avantajul proxeneților și a rețelelor de prostituție“, a declarat ministrul spaniol al egalității, Bibiana Aido. Centrul de informații împotriva crimei organizate are date recente despre 200 de grupări dezmembrate, care se ocupau cu traficul de persoane, și 700 de delincvenți reținuți. Organizațiile pentru apărarea drepturilor femeilor cer și ele eliminarea prostituției și cer oferirea de alternative pentru femeile care se găsesc în această situație. Federația femeilor progresiste cere și pedepsirea clienților, care vor favoruri sexuale în schimbul banilor, spaniolii cheltuind 50 de mil. de euro pe zi pentru servicii de prostituție. Plenul Congresului Deputaților va analiza astăzi o cerere de apărare a drepturilor femeilor care doresc să se prostitueze voluntar, fiind nevoie ca guvernul să elaboreze un plan de inițiative legislative în acest sens.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















