Daphni, manastirea asezata printre frezii salbatice

In Atena pagana, religia crestina incepea sa se raspandeasca o data cu prima incercare a Apostolului Pavel, la anul 52, de a o face cunoscuta, alegandu-si Areopagul drept loc al primei sale marturisiri. Si cativa greci, Denis Areopagitul, Damaris si altii, au crezut in El. Au urmat vreo patru secole in care nimeni nu poate spune cu certitudine daca s-au construit biserici in Atica sau credinciosii s-au intalnit doar in capele asezate prin locuinte instarite. Abia dupa edictele imparatilor crestini (Constantin, Theodosie intaiul si Theodosie secundul), locuitorii Aticii au inceput sa transforme in biserici templele pagane. In secolul al V-lea, Parthenonul devenea lacas crestin dedicat Sfintei Sofia, apoi Panaghiei Atheniotissa, tot asa cum Erehteionul devenea Biserica Theotokos, apoi a Sfintei Treimi, urmate de Theseionul devenit biserica a Sfantului Gheorghe. Mai toate marile temple au luat drumul crestinarii, de la Templul lui Eol si pana la Turnul vanturilor, de la Biblioteca lui Hadrian si pana la Orologiul lui Kyrrestes si Templul lui Demeter si al Korei.

Din secolul al V-lea, incep primele constructii crestine dedicate cultului, ce vor purta numele de bazilici, caci adoptau planul unei anume constructii din antichitate ce purta acest nume. A aparut un mare numar de constructii-bazilici in aceasta epoca denumita paleo-crestina, moment de istorie ce va dura pana la finele secolului al VI-lea. Din nou, alte trei secole par inecate intr-un val de mister, caci aproape nu sunt informatii despre constructii de biserici sau crearea unor opere de arta notabile, -o adevarata perioada intunecata- parea sa se fi instalat in Atica.

Imperiul Bizantin va da insa noi impulsuri artei si, din secolul al IX-lea, in timpul dinastiei Macedonene, trei secole la rand, se vor repara si construi noi lacasuri, secolele al XI-lea si cel de-al XIl-lea devenind o adevarata epoca de aur a constructiilor religioase. Peste 25 de biserici, considerate capodopere ale perioadei bizantine, pe langa multe altele de mai mica importanta, ilustreaza forta creativitatii renascute in aceasta parte a lumii: Biserica Sfintii Apostoli, construita in Agora Atenei, Kapnikarea, micuta capodopera de pe strada Ermou, Sfintii Taxiarhi din Agora romana si, pe drumul sacru ce ducea la Eleusis, Daphni, o bijuterie arhitectonica asezata intre muntii Poikion, Korydallos si Aigaleo, cam la jumatatea Caii sacre, unde se afla Sanctuarul lui Apollo Daphneios. Era un loc strategic, caci pe aici se intra in Atena, si de aceea lacasul a fost inconjurat de ziduri. Era un loc simbolic si nu intamplator manastirea trebuia sa-i atraga spre dreapta credinta pe ultimii rataciti in drumul lor spre misterele eleusine. Bizantinii, in vremea lui Justinian, l-au intarit din nou. Apoi, o lunga abandonare aduce Daphni aproape in ruina, dar un nou efort o ridica din nou in secolul al XII-lea. Un necunoscut o va reconstrui, ii va orna cu superbe mozaicuri zidurile, va aseza pe jos marmura policroma, ii va face patru mari deschideri in arc, o va transforma in bijuteria de azi, in a carei gradina interioara, sub chiparosi, ne-am lasat, intr-un martie capricios ce acoperea cu zapada portocalii, ametiti de cel mai imbatator parfum al freziilor salbatice rasarite mai peste tot, asa cum apar la noi, primavara, ghioceii, albe, sublime, ultimul dar pentru un Apollo uitat sub pardoselile de marmura si sub altare.

Ce recompensa la capatul drumului lung pana la manastirea acoperita inca in mare parte de mozaicuri fabuloase, privindu-te de pe bolta un Pantocrator cu ochii scosi de sagetile francilor, parca mai dusmani ai schismaticilor ortodocsi, decat ai paganilor. Mozaicurile numeroase, unele bine conservate, sunt o demonstratie a armoniei coloristice a traditiei bizantine, inspirata din marea scoala a tehnicilor mestesugarilor Romei, cu o savanta simetrie a reprezentarilor, cu o proportie clasica a corpurilor, cu gesturile discrete si austere ale imagisticii bizantine, cu nobletea difuza, prezenta pe toate chipurile fiintelor care pun spiritul mai presus de trecatoarea viata.

Daca pornesti, cumva, de la Atena, pe drumul ce duce la Eleusis, in cautarea misterelor, opreste-te la Manastirea Daphni, cea construita intre munti, pe vechile vestigii apolinice. In drumul tau spre autocunoastere, popasul de aici te va incuraja sa-ti depasesti sila de banalitatea cotidiana a raului, te va intari in batalia ta personala impotriva prostiei, iti va linisti frica de viitorul incert, cu aceasta farama de eternitate.