
Guvernatorul statului american Ohio, Ted Strickland, a amânat luni două execuții programate pentru lunile octombrie și noiembrie, din cauza faptului că echipa sa nu a reușit să administreze injecția letală unui condamnat la moarte. Pe data de 15 septembrie, echipa de execuție din Ohio a căutat timp de 2 ore o venă suficient de solidă a prizonierului pentru a administra injecția, dar nu a reușit. Condamnatul a fost traumatizat și a făcut recurs pentru a nu mai fi supus unei a doua tentative de execuție. Guvernatorul a explicat că autoritățile din penitenciare lucrează la găsirea unei soluții alternative pentru situațiile similare din viitor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















