Home În Lume Arestarea rudelor teroristilor inversuneaza Hamas

Arestarea rudelor teroristilor inversuneaza Hamas

DISTRIBUIŢI

Avand mainile legate in fata extinderii actiunilor teroriste ale militantilor palestinieni, autoritatile israeliene iau masuri extreme pentru a opri valul de violenta. Decizia de a aresta rudele atentatorilor a declansat insa o serie de proteste nu doar din partea palestinienilor, ci chiar si din parte organizatiilor internationale care lupta pentru drepturile omului. In plus, arestarea a 21 de persoane, rude apropiate celor trei atentatori care au pus la cale atacul din zilele trecute, si decizia de a le expulza au inversunat si mai mult Hamas, care ameninta acum cu un nou val de atentate impotriva Israelului. Aripa armata a miscarii radicale islamiste Hamas a amenintat, vineri, ca va declansa un val de atentate pe intreg teritoriul Israelului in cazul in care armata israeliana va expulza rudele militantilor din Cisiordania in Fasia Gaza, informeaza AFP.

-Riposta noastra catre sionisti va fi puternica si sangeroasa, le vom trimite mesaje explozive peste tot unde vom putea patrunde-, au anuntat brigazile Ezzedin al-Qassam, intr-un comunicat remis AFP, la Gaza.

Vanatoarea rudelor

Armata israeliana a arestat, in noaptea de joi spre vineri, in Cisiordania, 21 de barbati, rude apropiate ale presupusilor atacatori sinucigasi, pe care intentioneaza sa-i expulzeze in FOsia Gaza, a anuntat o sursa oficiala israeliana, citata de AFP.

Armata a anuntat, intr-un comunicat, ca a arestat, in nordul Cisiordaniei, rude apropiate de sex masculin ale celor doi atacatori sinucigasi care au comis, miercuri, un dublu atentat la Tel Aviv, precum si rude ale autorilor atacurilor asupra unui autobuz in apropiere de colonia Emmanuel.

Postul israelian de radio public a anuntat ca -21 de tati si frati ai teroristilor- implicati in aceste atacuri au fost arestati cu intentia de a fi expulzati in FOsia Gaza-, informatie confirmata de ministrul israelian de externe, Shimon Peres.

-Expulzarea lor va trebui aprobata de consilierul juridic al Guvernului (Eliakim Rubinstein), insa nu avem de ales, iar actiunile teroriste ne fac sa adoptam masuri pe care am prefera sa le evitam-, a declarat Shimon Peres pentru postul de radio public.

Armata israeliana a precizat ca atacurile s-au soldat cu un total de 22 de morti, printre care si doi muncitori straini.

Martori oculari palestinieni au confirmat arestarea a 16 palestinieni si distrugerea a doua case intr-o incursiune in satul Tel si in tabara de refugiati de la Askar, din apropiere de Nablus.

In satul Tel, armata a procedat la 13 arestari si a distrus casa in care locuia Nasser Edin Assidi, un lider local al Brigazilor Ezzedin al-Qassam, aripa armata a miscarii radicale islamiste Hamas.

Statul evreu il acuza pe acesta ca a organizat atacurile asupra autobuzelor in apropiere de colonia Emmanuel.

Au fost arestati, cu aceasta ocazie, tatal lui Nasser Edin Assidi, in varsta de 60 de ani, si inca patru frati ai lui. Martorii au precizat ca armata i-a arestat pe tatal si pe fratele unui alt activist dat in urmarire, Assem Assidi.

De asemenea, au mai fost plasati in detentie tatal si cinci dintre fratii unui alt activist cautat, Sami Zidane.

In tabara de refugiati de la Askar, din regiunea Nablus, armata a distrus casa lui Ali Mohammed Ahmed Adjuri, un sef al Brigazilor martirilor al-Aqsa, grupare armata care are legaturi cu miscarea Fatah a presedintelui Autoritatii Palestiniene, Yasser Arafat, potrivit celor doua surse citate. De asemenea, militarii i-au arestat pe tatal si pe doi frati ai acestuia.

Este pentru prima oara de la declansarea Intifadei, in septembrie 2000, cand Israelul ia o asemenea masura punitiva colectiva.

Erakat vorbeste de -crime de razboi-

Principalul negociator pentru Palestina, Saeb Erakat, contesta vehement noile metode de represiune ale autoritatilor israeliene, considerand ca expulzarea rudelor luptatorilor palestinieni reprezinta adevarate -crime de razboi-.

-Aceasta masura periculoasa contravine Conventiei de la Geneva, iar expulzarea cetatenilor palestinieni constituie crime de razboi-, a declarat Saeb Erakat agentiei franceze de presa.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.