Presedintele iugoslav, Voislav Kostunita, si-a exprimat vineri dezaprobarea in legatura cu convocarea de alegeri prezidentiale in Serbia inaintea incheierii procesului de transformare a Iugoslaviei, prevazut prin acordul de la Belgrad, semnat pe 14 martie, sub egida Uniunii Europene, relateaza AFP.
Parlamentul Serbiei a decis, joi, organizarea de alegeri prezidentiale anticipate pe 29 septembrie, cu trei luni inaintea datei la care era prevazut scrutinul, fara a tine cont de perioada necesara crearii, la sfarsitul lunii septembrie, a unui nou stat comun Serbia-Muntenegru.
-Este necesara, mai intai, redactarea unei Carte constitutionale a noului stat, organizarea de alegeri la nivel federal, armonizarea Constitutiilor republicilor cu noua Carta si numai dupa aceste procese pot fi organizate alegeri-, a declarat Kostunita, citat de agentia Beta.
El a afirmat ca organizarea de alegeri prezidentiale anticipate va avea ca rezultat o diversificare a structurilor politice si economice ale Serbiei si Muntenegrului, ceea ce ar reduce posibilitatile unificarii lor intr-un singur stat, conform dorintei Uniunii Europene.
De asemenea, liderul iugoslav si-a exprimat temerile ca Serbia si Muntenegru, in loc sa isi consolideze unitatea, vor continua sa isi pregateasca separarea in urmatorii trei ani dupa crearea noului stat. La finalul acestei perioade, cele doua republici isi pot declara independenta, conform acordului din 14 martie.
Presedintele iugoslav a facut aceste declaratii la Belgrad, in cadrul unei mese rotunde organizate de ONU, consacrata punerii in aplicare a acordului de la Belgrad.
Analistii cred ca primul-ministru sarb a lansat ideea organizarii de alegeri prezidentiale pentru a ingreuna o eventuala candidatura a lui Kostunita, idee pe care liderul iugoslav nu o exclude.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















