Președintele american B. Obama și-a luat sâmbătă un nou angajament față de homosexuali, promițând să abroge legea care le permite să activeze în armată numai cu condiția de a nu-și dezvălui orientarea sexuală, în caz contrar fiind excluși din armată. „Voi pune capăt legii «Nu întreba nimic, nu spune nimic»; acesta este angajamentul meu față de voi“, a spus Obama într-un discurs susținut în fața a 3.000 de militanți pentru cauza gay. Acesta a mai precizat că „nu ar trebui să pedepsim americanii patrioți care s-au înrolat voluntari pentru a servi țara. Ar trebui să le lăudăm dorința de a da dovadă de atât de mult curaj și dezinteres, în special când luptă în două războaie“. Cu toate acestea, președintele nu a precizat niciun termen până la care va fi abrogată legea care a exclus din armată mai mult de 12.000 de militari americani de la intrarea sa în vigoare. Obama a extins și pentru partenerii de același sex unele avantaje federale acordate funcționarilor publici, dar activiștii îl presează pentru a abroga legea privind armata. Militanții acestui demers se declară nerăbdători și au participat ieri la un marș național pentru egalitate organizat la Washington.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















