Nu știu dacă este de vină campania pentru prezidențiale sau nunta rapid consumată în străinătate, dar candidatul PNL la prezidențiale, gingașul Crin Antonescu, are nevoie grabnică de psihiatru. Labilitatea psihică de care dă dovadă în ultima vreme ar trebui să-i pună pe gânduri atât pe liderii liberali, cât și pe cei care cotizează generos la campania lui Crin Antonescu. E greu de crezut că românii vor fi convinși să voteze un om care astăzi ia o decizie, mâine spune că e greșită și neinspirată, iar poimâine ne minte pe față, luându-ne de fraieri. Ca și cum nici usturoi n-a mâncat și nici președinte la PNL n-a fost, Crin a declarat ieri senin că prezența lui Bogdan Olteanu în postul de viceguvernator este nepotrivită, menționând lipsa de experiență a acestuia. Deși îl consideră nepotrivit, nepregătit etc, Crin a precizat că își asumă „responsabilitatea pentru acest lucru“. Cu alte cuvinte, liderul liberal confirmă că a susținut un băiat bun doar de trimis după țigări la conducerea BNR și că-și asumă acest lucru. Logica lui Crin începe să devină periculoasă pentru România, mai ales că domnia sa crede că are șanse la alegerile prezidențiale. Mâine-poimâine, dacă, Doamne ferește, ajunge președinte al României, domnul Antonescu îl pune prim-ministru pe Ludovic Orban despre care știe că e incompetent, are probleme cu alcoolul, este fan Simona Senzual și pe deasupra mai crede că se poate ajunge cu trenul de la Paris la București în șapte ore. (n.r. cel mai rapid tren, TGV, parcurge cei 860 de km dintre München și Paris în șase ore și 15 minute).
Ca și cum n-ar fi fost suficientă această atitudine care trădează lipsă de respect față de alegătorii de bun-simț ai acestei țări, Crin minte cu seninătate declarând că PNL l-a susținut inițial pe Daniel Dăianu pentru BNR, dar acesta a fost respins de Comisiile de buget-finanțe și astfel s-a ajuns la soluția-catastrofă Bogdan Olteanu. Ne insultă inteligența, pentru că toată lumea știe că Daniel Dăianu a candidat în calitate de independent deoarece nu a fost susținut de PNL la conducerea BNR. Vă e rușine că l-ați susținut pe politrucul Olteanu în detrimentul specialistului Dăianu? Ar cam trebui, mai ales că ați pus monopol și pe bunul-simț al românilor. Așa cum ar trebui să vă fie rușine și pentru faptul că ați mințit transmițând prin Orban că nu v-ați dus la întâlnirea cu Lucian Croitoru deoarece erați plecat la Tulcea, deși vă aflați în redacția Hotnews, răspunzând online întrebărilor cititorilor. În aceste condiții, mai nimerit ar fi să trimiteți la reciclare afișele alea cu bunul-simț, pentru că nu poți cere altora ceea ce ție își lipsește cel mai mult, caracterul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















