Doar jumatate din cele 122 de societati de televiziune prin cablu controlate de Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei (IGCTI) in luna iulie corespundeau cerintelor legale de functionare, se arata intr-un comunicat remis ieri. Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei a efectuat, in baza OMCTI 19/2002, 122 de controale la societati de televiziune prin cablu din intreaga tara. 68 de retele se incadrau, la data controlului, in cerintele legale de functionare.
Au fost constatate urmatoarele tipuri de deficiente tehnice sau de autorizare: la sapte din retelele controlate – abateri ale parametrilor tehnici de la valorile nominale, la 13 retele s-a constatat marirea numarului de canale transmise, sapte retele utilizau MMDS pe directii neautorizate sau fara autorizatie tehnica de functionare, doua retele in constructie care nu posedau proiect si alte avize, patru retele al caror amplasament s-a schimbat, nerespectarea datelor inscrise in Decizia de autorizare (sase retele) etc.
Constatarile au fost aduse la cunostinta managerilor societatilor de televiziune prin cablu. Au fost precizate termene intre trei si 30 de zile pentru remedieri tehnice, notificari si intocmirea demersurilor prevazute in OMCTI 318/2001 privind avizarea realizarii si autorizarea functionarii retelelor de distributie prin cablu pentru programe de televiziune si radiodifuziune. Comunicatul precizeaza ca, in cazul in care nu vor fi indeplinite cerintele stabilite pana la expirarea termenelor, se va trece la aplicarea de sanctiuni.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















