Poate nimic nu pare mai greu de adaugat la zestrea culturala si identitara a romanilor ca mentinerea in standarde ridicate, consecventa trairilor inalte si plasarea permanenta in zona reperelor adevarate. Si totusi, Radio Romania Muzical (72,08 si 97,9 FM) reuseste sa adauge acestor atribute, firescul celui ce-si asuma rolul privilegiat de a fi principala poarta a Europei sonore, o cale de acces catre cele mai importante evenimente muzicale ale momentului. In saptamana 2-8 septembrie, in cadrul -Stagiunii de vara Euroradio-, Radio Romania Muzical va oferi ascultatorilor sai nu mai putin de 8 transmisiuni directe de la Festivalul BBC Proms (luni, marti, miercuri si vineri), Festivalul Schubertiada (joi si duminica), Festivalul de la Lucerna (duminica) si un concert extraordinar ce va avea loc la Berlin (sambata). Luni, 2 septembrie, ora 21.00, la Royal Albert Hall din Londra, Orchestra Simfonica BBC si Corul orasului Londra, dirijor Ingo Metzmacher, va sustine un program ce va cuprinde lucrari de Charles Ives (Simfonia -Vacante in Noua Anglie-) si Gustav Mahler (Simfonia in Re major, -Titanul-). Marti, 3 septembrie, ora 21.30, Orchestra Filarmonica din Munchen dirijata de James Levine, avand ca solist pe pianistul Alfred Brendel, va interpreta piese de Paul Hindemith (Metamorfoze simfonice pe teme de Carl Maria von Weber), Wolfgang Amadeus Mozart (Concertul nr. 20 KV 466 in re minor pentru pian si orchestra), Edgar Varese (piesa -Ameriques-) si Maurice Ravel (Suita nr. 2, -Daphnis si Chloe-). In programul concertului de miercuri, 4 septembrie, ora 21.00, cu Orchestra Nationala BBC din Tara Galilor, dirijor Richard Hickox, solist James Ehnes (vioara), se vor regasi lucrari de Johannes Brahms (Concertul op. 77 in Re major pentru vioara si orchestra) si Sir William Walton (Simfonia I).
Joi, 5 septembrie, ora 21.00, Festivalul -Schubertiada- editia 2002, programeaza in sala -Angelika Kauffmann- din Schwarzenberg, concertul cameral sustinut de Isabelle Faust (vioara), Pierre Lenert (viola), Alban Gerhardt (violoncel), Steven Osborne (pian) si Alois Posch (contrabas). Programul contine lucrari de Franz Schubert (Trio-ul D 998 in Si bemol major si Cvintetul cu pian D 667 in La major, -Pastravul-).
Vineri, 6 septembrie, ora 21.30, in cadrul Festivalului BBC Proms, se va transmite concertul Orchestrei Simfonice BBC, dirijata de Cristoph Eschenbach. Solista, violonista Midori Seiler. Se vor audia lucrari de Marc-Andre Dalbavie (piesa -Culori- pentru orchestra), Samuel Barber (Concert pentru vioara si orchestra) si Piotr Ilici Ceaikovski (Simfonia a IV-a op. 36 in fa minor).
Concertul de sambata, 7 septembrie, ora 21.00, sustinut de Orchestra Simfonica a Radiodifuziunii din Berlin la sala -Konzerthaus- din capitala Germaniei, dispunand de viziunea dirijorala a lui Mihail Jurowski, solist, Yuri Bashmet (viola) va avea in program lucrari de Alfred Schnittke (Concertul pentru viola si orchestra) si Dmitri Sostakovici (Simfornia a VII-a op. 60 in Do major, -Leningrad-).
Duminica, 8 septembrie, melomanii se vor bucura de 2 transmisiuni de tinuta. De la ora 12.00, din cadrul Festivalului -Schubertiada-, se va transmite concertul cameral sustinut de Isabelle Faust si Priya Mitchell (vioara), Pierre Lenert (viola), Alban Gerhardt (violoncel), Alois Posch (contrabas), Paul Meyer (clarinet), Radovan Vladkovic (corn) si Sergio Azzolini (fagot) cu lucrari de Franz Schubert (Trio-ul D 581 in Si bemol major pentru instrumente de coarde si octetul D 803 in Fa major). Seara, de la ora 22.00, din Festivalul de la Lucerna, editia 2002, va fi transmis concertul Orchestrei -Camerata Salzburg-, solist, pianistul Henri Sigfridsson. Programul va contine piese de Wolfgang Amadeus Mozart (Simfonia KV 200 in Do major, -Salzburg- si Concertul KV 415 in Do major pentru pian si orchestra) si Arnold Schonberg (Piesa op. 4 -Noapte transfigurata-).
O saptamana incarcata de sonoritati ale patrimoniului universal si certe semnificatii culturale europene, intr-o oferta care, la Radio Romania Muzical, se inscrie intr-un autentic gest de normalitate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















