La cererea insistentă a dlui Geoană care-l tot invita pe dl Băsescu la o dezbatere electorală în Cluj, prima confruntare prezidențială a avut loc între dnii Băsescu și Antonescu – întrucât dl Geoană s-a speriat și a părăsit terenul refugiindu-se la Tulcea. Din Deltă (unde a avut dezbateri mult mai avantajoase cu dl Vîntu), dl Geoană a considerat duelul celor doi combatanți drept „semifinala“ unor „disperați“. Oricât ar face-o pe viteazul în urma războiului celor doi, dezertorul Geoană e cel care a ieșit înfrânt: absenții greșesc întotdeauna. Deși s-a produs pe nepregătite, confruntarea Băsescu-Antonescu a fost captivantă dovedind că uneori producțiile cu buget mic ies mai bine. Inițial, dl Băsescu a evitat orice atac la dl Antonescu (desigur, cu gândul la reunificarea electoratului de dreapta pentru turul II) preferând să facă diferența prin seriozitatea răspunsurilor la temele propuse (reforma administrativă, educație, fiscalitate, agricultură) pe care dl Antonescu le trata mai degrabă în stil tabloid. Încurajat de aerul defensiv al interlocutorului, dl Antonescu a înaintat cu acuzațiile atât de tare – încât s-a apropiat prea mult de dl Băsescu: un loc periculos, după cum se știe. Ca de obicei, bărbații se bat mult mai rău pe femei decât pe idei. Provocarea (inelegantă, având în vedere prezența dnei Băsescu) a venit din partea dlui Antonescu care i-a reproșat președintelui că „a promovat modele feminine nepotrivite“ – în dauna modelului exemplar al propriei soții. Răspunsul dlui Băsescu a fost peste măsură (aluzie la unele neglijențe conjugale mai tragice) și a culminat cu declarația: „pentru mine orice femeie e mai importantă decât dumneavoastră“. Frumos! Mai ales că niciuna nu candidează la președinție. Dl Antonescu a atacat apoi cu „flota“ în PCR unde dl Băsescu „a fost coleg cu dl Iliescu“ – iar dl Băsescu a replicat că n-a semnat vânzarea niciunei nave și că, „spre deosebire de Iliescu, eu am condamnat comunismul“. Putea să adauge: și nu-i „apreciez“ mineriada, ca dumneavoastră. Cert este că în ciuda unor faulturi grosolane – dl Antonescu a pretins că dl Băsescu „e considerat mai rău decât Ceaușescu“ iar dl Băsescu s-a comparat cu „scandalagiii“ care începeau revoluția la Timișoara -, partida s-a terminat cu bine. Cei doi jucători au înscris cu ambele picioare, dl Băsescu a înscris și cu capul. Dl Geoană a pierdut astfel primul meci cu doi la zero. Scor bun – având în vedere că aleargă după minge tocmai la Moscova.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














