Home Special -Exista doua entitati complet separate, doua Romanii-

-Exista doua entitati complet separate, doua Romanii-

DISTRIBUIŢI

– Domnule Dinu Patriciu, conduceti cea mai mare companie privata din Romania. Greu, usor, normal?

– Orice inceput este greu. Dificultatile cele mai mari legate de o companie privata si mai ales de cele care au trecut printr-un proces de privatizare sunt cele legate de schimbarea mentalitatii, de trecerea de la un sistem in care timpul trece, -noi cu drag muncim- la sentimentul de echipa, la apartenenta la o corporatie – stiti, de altfel, ca anglo-saxonii nu spun -I work for this company- (-lucrez pentru aceasta companie-), ci spun -I am with this company- (-Sunt cu aceasta companie-). Asta denota o diferenta de mentalitate: integrarea intr-un efort colectiv in care trebuie sa dai tot ce ai mai bun din punct de vedere al inteligentei, creativitatii, capacitatii de a modifica ceva in sensul cel bun si, de fapt, aceasta este cea mai mare dintre dificultatile de a conduce o corporatie privata in Romania – schimbarea de mentalitate.

– Imi inchipui ca aceasta cultura a apartenentei, de care am inteles ca vorbiti, la noi nu a prea existat pana acum. Ea trebuie formata foarte repede. Pe ce pedala accelerati ca oamenii sa spuna: -Sunt Rompetrol-, in loc de -lucrez pentru Rompetrol-?

– Este vorba intai si intai, evident, de cointeresare, dar si de schimbarea modalitatii de comunicare in interiorul corporatiei, de schimbarea modului de a lua deciziile, de responsabilizarea oamenilor ca din comunicare intre ei pe orizontala sa tasneasca ideile cele mai bune. De altfel, sa stiti ca orice fel de afacere inseamna intalnirea intre bani si idee.

– Altfel nu merge.

– Piata de capital nu este altceva decat locul de intalnire a banilor si ideilor. Atata vreme cat ea nu functioneaza intr-un loc sau altul, cum este in Romania, nu functioneaza nici economia de piata in cele mai bune conditii.

– Guvernul a lansat acum cateva zile un Program National Antisaracie. Din punctul de vedere al liderului liberal care sunteti, cum il priviti?

– Nu ma intrebati din punctul de vedere al liderului liberal. Intrebati-ma din punctul de vedere al omului de afaceri. Asa va voi raspunde. Vedeti, saracia este o imensa problema, pe care Romania o are, dar o are in primul rand una dintre cele doua Romanii, care exista astazi.

– Pentru ca exista doua Romanii.

– Exista doua Romanii si as vrea sa va detaliez un pic aceasta idee.

33% din PIB sunt facute de primele 200 de corporatii private din Romania. Urmatoarele peste 30% sunt facute de 250.000 de societati private din tara. Doar ultimele 30% si ceva, 34%, 35% sunt facute de economia de stat, iar in primele doua categorii lucreaza 25% din forta de munca activa. Celelalte 75% lucreaza 40% dintre ele in sectorul de stat si restul, 35%, in administratie. Aceste 25% din populatia Romaniei sunt o alta Romanie decat cea etatista. Salariul mediu este de peste 300 de dolari pe luna. Cealalta Romanie are un salariu mediu de sub 100 de dolari pe luna. Media lor este intr-adevar minim pe economie, (de) 120, sau mediu, 150-180, depinde cum o calculezi, dar cele doua Romanii constituie deja entitati separate, formate din oameni care au aspiratii diferite, moduri de viata diferite si cu cat mai repede va incepe sa se astupe diferenta dintre cele doua, cu alte cuvinte, statul sa se retraga mai rapid din economie, ca si ceilalti 40% sa inceapa sa aiba aceleasi aspiratii cu concetatenii lor, cu atat problema va incepe sa fie mai simpla. Altfel, incepe sa apara aceasta diferentiere, pe care mediile cu care suntem obisnuiti sa operam de obicei in analizele sociologice si chiar politologice, as spune, nu dau rezultate corecte. Generalizam si ajungem de foarte multe ori la populisme demagogice atat in politica, cat si chiar in economie, datorita rezultatelor pe care le dau aceste analize globalizate.

– In conditiile acestea, acest program national antisaracie ce reprezinta pana la urma?

– Eu cred ca el ar trebui sa aiba in vedere existenta acestor doua Romanii.

– De la aceasta existenta porneam…

– Vedeti, a face protectie sociala nediferentiata este o idee paguboasa si grava. Cornul cu lapte, care se da si fiului sau fiicei de milionar, si copilului de om sarac, nu mi se pare o idee extrem de stralucita, dupa cum nu cred ca nu este o idee stralucita aceea ca tinand preturile carburantilor la un nivel controlat, sa-i spunem, ca sa nu suparam pe nimeni, facem protectie sociala, pentru ca 15% din populatie are un automobil, si nu este partea cea mai saraca a populatiei, iar efectul aducerii la un nivel real al pretului carburantilor ar insemna un efect de 150.000 lei pe luna in medie in bugetul familiilor respective.

– Romania ocupa locul 57 in lume in ceea ce priveste investitiile straine care vin aici. De ce credeti ca avem aceasta pozitie care nu este tocmai o pozitie foarte fericita? Sistemul nostru de legi nu permite, birocratia interna, care este problema de fapt?

– In lumea de astazi, in lumea globalizata de astazi tarile sunt prospere functie de cantitatea de capital pe care pot sa o acumuleze pe teritoriul lor si as spune mai mult decat atat, datele nationale au intrat intr-o competitie in lume in a atrage contribuabili, in a atrage capital, iar in aceasta competitie noi nu am fost capabili sa cream cele doua conditii care pentru capital sunt esentiale: stabilitatea si profitabilitatea. Stabilitatea nu inseamna numai stabilitate legislativa, in care noi nu excelam deloc. Modificam mereu mimetic, as spune, imitandu-i fara discernamant pe altii, si am produs un sistem in care s-au trecut prin Parlament 2.000 si ceva de legi in ultimii 10 ani, cu rapiditatea trenului prin gara, fara sa existe coerenta interna a sistemului si simplitatea lui, care sa ne dea stabilitate. In ceea ce priveste profitabilitatea, evident ca si aici hatisul legislativ este un mare impediment, instabilitatea fiscala, dar as spune ca mai ales mentalitatea etatista, care inca domina atat administratia, cat si clasa politica. Este nu numai un hatis legislativ inca in Romania, dar este vorba de o societate deja minata de microbul coruptiei. Cu cat legislatia este mai complicata, cu atat coruptia se dezvolta mai rapid. Singurele solutii pentru a rezolva coruptia sunt dezetatizarea si dereglementarea, un sistem legislativ cat mai elastic si cat mai simplu.

– Ati spus ceva mai devreme ca prin Parlament au trecut ca trenul prin gara peste 2.000 de legi. Ce ne facem atunci, domnule Patriciu, cu integrarea europeana, cu adaptarea legislatiei noastre la Europa? Inseamna ca tot ceea ce ni se spune, ca s-au integrat capitolele X, Y, este de fapt o iluzie care ni se creeaza.

– Vedeti, foarte multe legi sunt legate de integrarea europeana, dar discernamantul care trebuie sa ne fie propriu, eu as zice ca, din pacate, inca nu il avem pe deplin, pentru ca integrarea si compatibilizarea sistemelor nu inseamna compatibilizarea birocratiilor, pentru ca noi asta facem de vreo 10 ani, chiar 12, daca nu ma insel, nu facem decat sa compatibilizam birocratia de sorginte socialista cu birocratia europeana, la fel de stufoasa, as zice, dar mult mai eficienta, fara sa gasim creativ modul de a inchega un sistem simplu, eficient si care sa fie si compatibil cu vestul european – este o discutie extrem de lunga, pentru ca nu as spune mai mult decat ca integrarea europeana este consumatoare de resurse si nu e Mos Craciun, asa cum foarte multi dintre romani tind sa creada. Iar noi trebuie sa gasim resursele pentru a ne integra in Europa, iar resursele nu pot veni decat din integrarea regionala, din extinderea economiei romanesti dincolo de granitele tarii, in regiunea Balcanilor, in nord-estul tarii, catre Moldova, catre Ucraina, in regiunea Marii Negre. Or aceste politici inca nu sunt suficient de explorate macar de clasa politica romaneasca, chiar daca oamenii de afaceri romani deja incep sa simta ca acest set de politici ar fi extrem de necesare Romaniei.

– Ati spus ceva mai devreme un lucru pe care l-am retinut, ati vorbit despre importanta aportului de capital din strainatate in tara, care, ati spus dvs., este vitala. Il intreb si pe omul de afaceri, dar si pe liberalul Dinu Patriciu – cum ramane cu faimoasa lozinca -Prin noi insine-?

– Eu sunt un adept al acestei lozinci si cred ca activitatea mea in economie o demonstreaza, pentru ca nu inseamna ca te faci sclavul unui capital care vine din exterior daca il accepti si gasesti mediul cel mai rodnic pentru acel capital. Dimpotriva, spuneam ca piata de capital si, in general, economia capitalista nu inseamna altceva decat intalnirea intre bani si idei. Valoroase sunt in primul rand ideile. Trebuie sa existe mediul in care ele sa se poata intalni cu banii, de fapt despre asta este vorba. Si as spune ca Romaniei, astazi, ii este necesar un ritm de crestere economica de peste 10-12% pe an. Cine va reusi sa guverneze aceasta tara si sa dea nastere proiectului care va duce la un astfel de ritm de crestere va zidi Romania de maine, pentru ca 5%-6% pe an este un ritm care ne va face compatibili cu vecinii nostri de la vest in cel putin 25-30 de ani. Cred ca nici unul dintre noi, dintre concetatenii nostri nu-si doreste acest lucru, probabil ca-l doreste mult mai repede. Pentru a deveni compatibil cu Europa in urmatorul deceniu, avem nevoie de un ritm de crestere de 10-12% pe an si asta inseamna capital, capital enorm adus din exterior, deci inseamna idei, creativitate, inseamna mediul in care ele se pot manifesta si intalni cu banii.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.