Anotimpurile se succed in Orasul Luminilor in ritmuri de festival. Abia s-au incheiat festivalurile verii si iata ca, saptamana aceasta, a inceput cea de 31-a editie a Festivalului de Toamna de la Paris. Artisti veniti din toate colturile lumii demonstreaza ca, de acum si pana in 22 decembrie, s-au hotarat sa propuna noi forme de expresie pentru ceea ce lumea contemporana pare sa aiba mai specific si mai pregnant ca spiritualitate, ca preocupari, ca obsesii. Invitatul special al editiei este Coreea. Pansori, dans, teatru de masti, percutionisti, marionete se fac purtatorii unei culturi din care cultul samanilor inca n-a disparut. La Theatre Moliere, la Theatre des Bouffes, la Athenee-Theatre Louis Jouvet, publicul se poate intalni cu forme artistice inedite, cum ar fi Chunhyangga, Cantecul lui Chunhyang, pansori, adica opera pentru un singur cantaret si un percutionist, cuprinzand cinci recitative din repertoriul clasic, cu ansamblul Samulnori Hanullim, format din noua percutionisti sub conducerea artistica a lui Kim Dyuk-soo, cu ritualul samanic Daedong-gut, interpretat de Kim Kum-hwa si de membrii Asociatiei pentru salvgardarea ritualurilor Marii de vest, cu compania de marionete a Institului de Drama din Michoo sau cu muzica contemporana coreana interpretata de ansamblul -Contrechamps- sub bagheta dirijorului Jurgen Hempel, pentru a enumera numai cateva dintre feericele povesti venite de la -poporul rapid, liric, jongler, emotiv…, care a traversat razboaie atroce, pastrandu-si ironia si antrenul-, cum scria Nicolas Bouvier.
Organizatorii au ales drept sigla a festivalului, celebrele Pisici ale fabulistului Alain Sechas, trei personaje monumentale care circula in expozitia din capela Saint-Louis de la Salpetriere. Ele se deplaseaza cu viteza constanta, intr-o liniste deplina, aparitii inedite si nelinistitoare in somnabulismul lor. Artistul retraseaza cumva in creatile sale o intreaga istorie a artei, de la Bernini la Rodin (in expozitie figureaza un baldachin asemanator celui din basilica Sfantul Petru din Roma), de la expresionismul lui Grosz la desenele animate. O impletire de seriozitate, de neliniste si umor. Autorul marturisea, de altfel, ziarului Le Monde: -La inceput, incercam sa concep dispozitive care sa opreasca vizitatorul, sa provoace un soc, o emotie imediata, sa capteze. … Dar e mai important sa razi decat sa plangi … Nu dau lectii. Pun numai in functiune un dispozitiv de oprire. Aceasta ar fi functia pe care o atribui artei: dispozitivele mele trebuie sa va duca spre punctul zero, spre ceva destul de dificil de asumat-.
Capitolul poate cel mai provocator al festivalului este dansul. Coregrafi de marca, cum ar fi William Forsythe sau Trisha Brown, propun viziuni noi. O anume violenta se degaja din creatiile lui Forsythe, 7 to 10 Passage sau One Flat Thing. Aceeasi dorinta de reorientare se observa la Trisha Brown, care renunta la evocarea marilor scene clasice, apropiindu-se in ultima sa creatie, in care danseaza singura, cu pensule legate de maini si de picioare, miscarile corpului transformandu-se in desene automatice, de happening. Decaderea interesului pentru corpul uman triumfator se remarca si la Anne Terea de Keersmaeker, prezenta acum la Paris cu un duo, Small Hands, cu Cynthia Loemij, piesa explorand noi posibilitati ale miscarii. Iubitorii dansului se pot intalni in aceasta perioada si cu alti monstri sacri ai genului, cum ar fi Mathilde Monnier.
Festivalul de toamna. Doua luni in care elita artistica a lumii isi da intalnire in Parisul ce pare a-si fi regasit vocatia de promotor al inovatiei estetice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
