SUA urmează să renunțe la sistemul de alertă privind amenințarea teroristă bazat pe un cod de culori și creat după atentatele de la 11 septembrie 2001, a anunțat miercuri un congresman, care este de părere că acest sistem nu a făcut decât să „îi învețe pe americani să le fie frică“. Până în prezent, o bandă de culori evalua riscul unui atac terorist, pornind de la culoarea verde, nivelul inferior, până la cel mai înalt nivel, culoarea roșie (grav), sistem introdus în 2002, de fostul președinte G. W. Bush. Departamentul nu a dorit să precizeze cu ce va fi înlocuit vechiul sistem, dar noile alerte vor fi mult mai detaliate în privința amenințărilor cu care se confruntă SUA. Din 2002, nivelul amenințării a evoluat, în principal, între culoarea galben (semnificativ) și culoarea portocaliu (ridicat), fără să coboare vreodată la verde sau albastru (măsurat). Acesta a atins culoarea roșie o singură dată, în august 2006, când a fost dejucat un complot al-Qaida vizând zboruri transatlantice.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















