
Numărul musulmanilor din lume se va dubla în următoarele două decenii, față de nivelul din anii ‘90, de la 1,6 miliarde până la 2,2 miliarde de persoane în 2030, potrivit unui studiu al centrului de cercetare Pew. În 1990, existau 1,1 miliarde de musulmani în lume, mai puțin de 20% din totalul de 5,3 miliarde de oameni. Peste 20 de ani vor fi de două ori mai mulți și vor reprezenta peste un sfert dintre cele 8,3 miliarde de persoane din lume.
Pakistanul va depăși Indonezia și va deveni țara cu cea mai mare populație musulmană din lume, iar numărul de musulmani care vor locui în Africa sub-sahariană va crește, urmând ca în Nigeria să fie mai mulți musulmani decât în Egipt. De asemenea, numărul musulmanilor din SUA va crește cu peste 100%, pentru a ajunge la 6,2 milioane, iar Afganistanul va avea 50,5 milioane de locuitori, față de aproape 28,5 milioane în prezent.
Un sfert din populația Israelului va fi și ea musulmană peste două decenii, în timp ce teritoriile palestiniene înregistrează deja unul dintre cele mai mari sporuri demografice din lume.
În Europa, Franța și Belgia peste 10% din populație va fi musulmană, urmate de Suedia, cu 9,9%. În total, în Europa circa 8% din populație va fi musulmană în 2030, potrivit raportului.
Pe de altă parte, în Iran creșterea demografică va fi foarte lentă, femeile iraniene numărându-se printre cele cu cei mai puțini copii din lumea musulmană. Ele folosesc metode contraceptive în aceeași proporție cu femeile din SUA – 73%.
Proporția musulmanilor în populația mondială va crește în special datorită ratei mari a natalității, dar și datorită creșterii speranței de viață din țările cu populație majoritar musulmană, conform raportului „Viitorul populației musulmane globale“.
Conversiile la islam vor juca un rol relativ mic în acest fenomen, islamul pierzând aproximativ la fel de mulți aderenți pe cât câștigă.
În pofida creșterii rapide a islamului însă, creștinismul va rămâne, probabil, cea mai importantă religie din lume și în următorii 20 de ani. În prezent există peste două miliarde de creștini în lume – între 30% și 35% din populația globală – și este puțin probabil ca în 2030 să existe mai puțin de 2,2 miliarde de creștini, se mai arată în raport.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















