Home În Lume UE conditioneaza imunitatea americana in fata Curtii Penale Internationale

UE conditioneaza imunitatea americana in fata Curtii Penale Internationale

DISTRIBUIŢI

Controversata chestiune a imunitatii cetatenilor SUA in fata Curtii Penale Internationale urma sa primeasca ieri o solutie finala. Ministrii de externe ai UE, reuniti la Bruxelles, urmau sa comunice pozitia comuna a Uniunii in aceasta privinta, respectiv sa anunte conditiile in care statele doritoare pot semna cu Washingtonul tratate bilaterale.

La presiunile britanice, europenii au dat inapoi, astfel incat ieri se astepta publicarea unui set de principii comune care sa conduca la semnarea in legalitate a unor tratate de imunitate, dar sa garanteze totodata respectarea prevederilor Tratatului de la Roma – certificatul de nastere al Curtii Penale Internationale, care, incepand de anul viitor, va fi responsabila de judecarea celor acuzati de genocid, crime de razboi sau crime impotriva umanitatii.

Potrivit unor surse de la Bruxelles, principiile negociate de partenerii europeni stipuleaza ca de imunitate vor beneficia numai soldatii sau oficialii americani trimisi in misiune in afara teritoriului SUA, nu toti cetatenii americani. De asemenea, europenii vor garantii ca americanii acuzati de crime de razboi si crime impotriva umanitatii vor fi judecati de tribunalele din Statele Unite, astfel incat sa se elimine posibilitatea ca acestia sa scape nepedepsiti. In sfarsit, tratatele nu vor fi reciproce. Cu alte cuvinte, cetatenii acelor state europene care au semnat astfel de documente cu reprezentantii Washingtonului nu vor putea fi protejati in mod similar.

-Mai departe de atat nu putem merge-

Chiar daca va fi acceptat de toti membrii Uniunii Europene, compromisul ramane o chestiune controversata, criticii argumentand ca va da o grea lovitura organismului juridic international inca dinainte de a-si incepe activitatea. Mai mult, nu se stie daca SUA vor fi de acord cu limitarea in acest mod a prevederilor tratatelor pe care intentioneaza sa le semneze.

Mai este si chestiunea documentelor semnate deja, la presiunile americane, de 12 state – -mici sau sarace-, dupa cum apreciaza BBC. Printre acestea se afla si Romania, care, intre aderarea la NATO si integrarea in Uniunea Europeana, asteapta cu infrigurare decizia de la Bruxelles a sefilor diplomatiilor de pe continent. Este dificil de apreciat in ce mod vor afecta conditiile europene tratatele deja semnate cu SUA.

Oricum, Uniunea Europeana apreciaza ca -mai departe de atat nu putem merge-, dupa cum a declarat un diplomat de la Bruxelles. Presedintia daneza s-a aratat destul de optimista in ultimele zile in privinta posibilitatii de realizare a unui consens. Potrivit unui diplomat european, Cei 15 s-ar putea orienta spre o solutie -care sa nu excluda in totalitate acordurile bilaterale cu Statele Unite, dar care sa prevada conditii stricte-.

O eventuala respingere de catre americani a termenilor intelegerii ar conduce la un impas diplomatic, care nu ar face decat sa adanceasca si mai mult prapastia euro-atlantica, creata ca urmare a neintelegerilor din ultima perioada pe probleme precum o eventuala interventie impotriva Irakului sau situatia din Orientul Mijlociu.


Kaliningrad si finantarea extinderii

Pe agenda ministrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene se afla ieri, in afara de viitorul Curtii Internationale, si situatia enclavei ruse Kaliningrad, precum si aspectele financiare ale extinderii UE.

Sefii diplomatiilor din tarile UE intentionau sa ajunga la un consens intre Polonia si Lituania.

Dosarul se afla la originea tensionarii relatiilor dintre UE si Rusia. Premierul rus, Mihail Kasianov, a respins, vineri, propunerile Comisiei Europene privind crearea unor pasapoarte speciale pentru cetatenii din Kaliningrad care doresc sa viziteze Rusia. In prezent, locuitorii din Kaliningrad nu au nevoie de vize pentru a tranzita Polonia si Lituania.

Sefii diplomatiilor europene vor discuta si despre costurile implicate de extinderea UE, pentru a adopta o pozitie comuna in aceasta problema inaintea summit-ului de la Bruxelles, din 24 si 25 octombrie.

Ministrii afacerilor externe urmau sa dezbata si alte subiecte, printre care situatia din Orientul Mijlociu sau crearea unui fond european pentru catastrofe naturale.

Ultima ora

Ministrii afacerilor externe din Uniunea Europeana au reusit aseara sa ajunga la un compromis in privinta CPI. Solutia finala convenita se prezinta in urmatorii termeni: acordurile bilaterale ce vor fi incheiate cu SUA nu pot oferi imunitate in fata CPI tuturor cetatenilor americani, ci doar personalului diplomatic. In plus, aceste acorduri bilaterale nu pot fi reciproce.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.