Sindicalistii de la uzina brasoveana de autocamioane Roman S.A. nu au ajuns la un acord cu reprezentantii Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS), prezenti, vineri, la Brasov, in privinta semnarii protocolului social. Viceliderul Sindicatului liber independent din cadrul Roman SA, Gheorghe Marmalichi, a declarat ca reprezentantii APAPS au explicat, in cadrul intalnirii de vineri, ca protocolul social nu poate fi semnat decat de ministrul pentru Privatizare, Ovidiu Musetescu, care se va intoarce in tara abia la inceputul saptamanii viitoare.
-In aceste conditii, noi ne-am retras de la discutii, care au fost mai mult de ordin tehnic-, a explicat Marmalichi, adaugand ca negocierile pe tema protocolului social vor continua, cel mai probabil marti, dupa ce Ovidiu Musetescu va reveni in tara.
Viceliderul sindicatului din cadrul Roman SA a mai spus ca, luni dimineata, liderii sindicali ii vor informa pe sindicalisti cu privire la stadiul negocierilor. Surse autorizate din randul liderilor sindicali au declarat ca printre cele 12 puncte ale protocolului se numara o serie de revendicari vizand mentinerea, timp de cinci ani, a numarului de angajati, in cazul privatizarii societatilor rezultate prin divizarea uzinei, precum si pastrarea contractului colectiv de munca si a celor individuale, in forma actuala. De asemenea, in cazul in care se vor face disponibilizari in perioada urmatoare sau dupa privatizarea societatii, sindicalistii cer ca viitorii someri sa beneficieze de cate 50 de salarii compensatorii.
Prefectul Brasovului, Otilian Neagoe, care a participat la discutiile dintre reprezentantii Autoritatii pentru Privatizare si Administratia Participatiilor Statului (APAPS), conducerea uzinei de autocamioane si liderii sindicali, a declarat, intr-o conferinta de presa, ca Autoritatea pentru Privatizare va numi un reprezentant permanent la uzina de autocamioane.
Sindicalistii de la Roman au blocat, luni, 30 septembrie, pentru patru ore, DN1 la intrarea in Brasov. Muncitorii sunt nemultumiti, in primul rand, de nesemnarea protocolului de protectie sociala de catre Autoritatea pentru Privatizare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















